Am cerul în inima mea
Autor: Daniela Herman
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
Am cerul în inima mea,
Orice s-ar întâmpla
...am cerul în inima mea.

Am cerul în inma mea,
Orice ar fi, orice-ar veni,
Am cerul în inima mea.

Când negri nori se-adună
Să ia a mea cunună,
M-aplec la crucea Ta,
Am cerul în inima mea.

Când valuri reci m-ajung
Şi sufletu-mi străpung,
Privesc spre crucea Ta,
Am cerul în inima mea.

Când arşiţa-ncercării mă apasă
Şi teama, îngrijorarea îşi fac casă,
Spun rugăciunea Ta,
Am cerul în inima mea.

Când glasuri mii mă cheamă
Şi sufletu-mi îndeamnă,
Slăvesc doar vocea Ta,
Am cerul în inima mea.

Când totul îmi cântă,
Că-n fire este viaţă,
Eu ştiu, privesc la ea, la viaţa Ta,
Am cerul în inima mea.

Când pomii înfloresc
Şi păsări ciripesc,
Eu cânt doar slava Ta,
Am cerul în inima mea.

Când lacrimi ca şi roua
Îşi fac pe obraji calea,
Mă-nchin în faţa Ta
Am cerul în inima mea.

Când vântul cel de seară
Şi negura de-afară,mă întristează,
Eu laud înviorarea Ta,
Am cerul în inima mea.

Când cel ce îmi era prieten,acum mă ocoleşte,
Că-n Tine,nu mai găseşte împlinire,
Eu cer îndurarea Ta,
Am cerul în inima mea.

Când mâna ce-am întins
'Napoi rănita am retras,
Ating atunci rana Ta,
Am cerul în inima mea.

Când şoapte dulci aud,
De Tine să mă rup,
Dar eu simt numai iubirea Ta,
Am cerul în inima mea.

Când mii de stele mor
Şi totu-i trecator,
Tu eşti comoara mea,
Am cerul în inima mea.

Când simt clipa de fior
Şi nu pot să mă înalt în zbor,
Te vad în Ghetsimani,cu suferinţa Ta,
Am cerul în inima mea.

Când ţi se pare că cerul tace
Şi nu găseşti alinare,
Când simţi apăsare
Şi nu primeşti mângâiere,

Când vrei soare
Şi lumină şi binecuvântare,
Când vrei o floare
Şi primeşti spini şi fiere...

Când te crezi uitat
şi căzut şi de toţi părăsit...
Când nu mai ai ulei s-aprinzi flacăra -
...priveşte-n inima ta...

Preţuieşte-atât de mult pentru El - viaţa ta
Şi te iubeşte atât de mult, El - aleluia !
Când haina ţi-a spălat cu sânge sfânt,
Când sufletul ţi l-a sfinţit,

Când Duhul Sfânt,tu ai simţit -
În cer ai fost primit !
Nu te-a salvat persoana ta,
Ci îndurarea,jertfa şi iubirea Sa !

Să ai cerul în inima ta !
Mereu - în orice clipă
Să mergi cu Domnul de mână,
Fără El...nici o clipă, nici o secundă !

Să spună neprihăniţii Lui
Din orice colţ de lume,fără frică,
Privind mereu iubirea Sa:
"Am cerul în inima mea !"

amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/26590/am-cerul-in-inima-mea