1. Când dorinţi străine îmi orbesc
cugetul, divină pază,
Doamne-n harul Tău nepământesc,
fă-i lumina şi mai trează!

R: Doamne, Doamne,
Doamne, Doamne,
ajutorul Tău mereu,
dă-mi-l Tu, când sunt la greu!

2. Să nu poată strânge cel viclean,
roada lui cea otrăvită,
dintr-un duh în beznă şi sărman,
şi c-o pază adormită!

3. Tu să ai folosul pe deplin,
din mişcarea vieţii mele,
ca să strângi mereu cu coşul plin
rodul neprihanei grele!

4. Când dorinţi străine îmi orbesc
cugetul, cu-a lui lumină,
Doamne-n harul Tău nepământesc,
fă-i vederea şi mai plină!

I: Cântările Harului, volumul 10, cântarea 322