APOCALIPSA: introducere în profeție (Partea VII)
Autor: Ștefan Zambo
Album: fara album
Categorie: Diverse

UN CER NOU ȘI UN PĂMÂNT NOU.

 

După înălțarea și proslăvirea Domnului Isus, Acesta a primit din partea lui Dumnezeu Tatăl mai multe lucruri pentru Biserici, printre acestea se numără Descoperirea lucrurilor care urmau să se întâmple.

Pentru mulți Apocalipsa este o carte inaccesibilă și inabordabilă, de care nu este bine să te atingi. Unii se feresc să o folosească, sau cel mult se rezumă la sensul moral pe care o degajă. Alții în schimb au ajunsă să construiască tot felul de scheme istorice, convinși fiind că deacum știu cum și ce va fi în amănunt cu viitorul.

„Apocalipsa” este un cuvânt grecesc și însemnează „descoperire”. Deci, cele notate în ultima carte a Bibliei ne-au fost transmise ca să cunoaștem. În sensul acesta este proclamată și o fericire pentru cei care o citesc, caută să o înțeleagă, și păzesc lucrurile scrise în ea. Este adevărat că Dumnezeu ne face descoperit viitorul parțial și într-un limbaj profetic, de aceea este nevoie de a cunoaște întreaga revelație biblică, căci Scriptura se tălmăcește cu Scriptura, și de ilumiarea Duhului Sfânt pentru a înțelege cele transmise.

Rezumând, după cuvintele de introducere, avem o prezentare a lui Isus Hristos proslăvit, care transmite prin apostolul Ioan șapte mesaje distincte către șapte slujitori și bisericile lor din Asia Mică. După aceste „mesaje bisericești” deosebit de valoroase, începând cu capitolul patru scena se mută în cer, unde avem mai întâi prezentată Sala tronului și pe Dumnezeu Atotputernicul, capitolul următor proclamând vrednicia unică a lui Isus Hristos în a executa judecata divină asupra societății umane decadente.

Cu capitolul șase începe partea profetică a cărții Apocalipsa. Aici, Mielul, Domnul Isus Hristos, rupe cele șapte sigilii ale cărții primite din mâna lui Dumnezeu, fiecare rupere declanșând câte un eveniment deosebit. Am tras concluzia că aceste evenimente debutează cu renașterea națională a țării lui Israel, și sunt evenimente pregătitoare în vederea declanșării judecății divine. Tot în contextul acesta avem o primă paranteză (capitolul 7) în care ne este prezentată dragostea protectoară a Domnului în judecată față de cele două ramuri ale poporului lui Dumnezeu; Israel și Biserica.

Capitolul opt debutează cu o tăcere cerească de aproape jumătate de ceas. Această pauză corespunde unui timp scurt din istorie în care i se permite răului să atingă vârful, așa cum vedem descris în capitolele următoare, îndreptățind din plin judecată ce va urma.

Cele șapte trâmbiță, capitolele opt și nouă, precum și cele șapte urgii, capitolul 16, ne prezintă judecată lui Dumnezeu asupra lumii de astăzi, judecată care culminează cu războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic de la Armaghedon, moment în care Hristos se va arăta în toată gloria, nimicind pe potrivnicii Lui și instaurând Împărăția mesianică pe pământ.

În lecțiile precedente am aruncat o privire introductivă asupra tuturor acestor evenimete. Acum am ajuns la final, nu putem însă încheia fără să luăm aminte la ultimile revelații din cartea Apocalipsa, acolo unde ni se prezintă ce se va întâmpla după Armaghedon, până în ziua veșniciei.

 

MILENIUL

 

Capitolul nouăsprăzece debutează cu un „Aleluia” în care este proclamată suveranitatea lui Dumnezeu, după care este prezentată venirea în glorie pe pământ a Domnul Isus, care are aici mai multe nume: Cel credincios, Cel adevărat, Cuvântul lui Dumnezeu, Împăratul împăraților și Domnul domnilor.

Fiara (ultimul imperiu mondial) și împărații pământului cu oștile lor vor fi adunate la Armaghedon (Valea lui Iosafat, după profetul Ioel) să facă război cu Domnul Isus și cu oastea Lui. Cuvântul Domnului anticipează: „Și fiara a fost prinsă. Și împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos (Antihristul), care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgea pe cei ce primiseră semnul fiarei, și se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceștia au fost aruncați de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă... Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ținea în mână cheile Adâncului și un lanț mare. El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care ste Diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani. L-a legat în Adânc, l-a închis acolo, și a pecetluit întrarea deasupra lui, ca să nu mai înșele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie deslegat pentru puțină vreme(Apocalipsa 19:20 – 20:3)

 

Așa dar, la revenirea în gloria a lui Hristos, Treimea satanică care inspiră și controlează lumea va fi destructurată. Antihristul (liderul mondial) va fi aruncat direct în iad, la fel și Fiara care se află în spatele ultimuli imperiul lumesc. Satana pe de altă parte va fi prins, legat și aruncat în Adânc vreme de un mileniu. Din momentul acesta oameni care vor supraviețui, precum și cei care se vor naște deacum înainte, se vor bucura de pace într-un ev misianic. Atunci se vor împlini cuvintele profetului care spune: „Lupul și mielul vor paște împreună, leul va mânca paie ca boul, și șarpele se va hrăni cu țărână. Niciu un rău, nici o vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt”. Atunci, la descoperirea copiilor lui Dumnezeu, se va împlinii așteptata izbăvire din robia stricăciunii a întregii naturi. (Isaia 65:25; Romani 8:19-21)

 

Dați-mi voie să împărtășesc cu dumneavoatră, în două-trei fraze, cum văd eu pământul și viața în Mileniu. Mai întâi, cred că fața planetei noastre va fi cu totul alta decât este astăzi. Convingerea mea este că natura va fi adusă la stadiul prediluvian, în care munții înalți și mările întinse nu vor mai fi. Cu privire la societate, cred deasemenea că lumea în sensul în care o cunoaștem; cultura, politica, știința, tehnologia și întreaga industrie pe care o generază, vor dispărea în bună măsură, societatea re-devnind una agrară. Religia va fi una singură pe tot pământul, și îl va avea în centru pe Isus Hristos și Ierusalimul. De altfel, oameni în generația supraviețuitorilor vor fi foarte puțin și aleși. Starea spirituală a omului, precum și atmosfera din relațiile înterumane, în cuida unui regres tehnologic evident, va fi una de bunăstare și de pace, care vor fi insuflată de Duhul Sfânt. O lume fără presiune malefică, fără practici demonice, fără înselăciuni satanice. Mileniul va fi un timpul de odihnă pentru natură și pentru om, sabatul ce nu l-au avut vreme de șase mii de ani.

Mulți creștini se îndoisesc, sau sunt cel puțini sceptici, de existența în viitor a unui Mileni, de existența unui ev mesianic pe pământ înainte de starea eternă. Referințele biblice sunt așa de numeroase și de clare însă, atât în Vechiul cât și în Noul Testament, încânt oricine crede în inspirația totală a Scripturii este constrâns să admită că va fi nu Mileniu de pace pe actualul pământ. Iată câteva referințe pentru cei care doresc să aprofundeze tema: Psalmul 2 și 72; Isaia 2:2-4; Daniel 2:31-45; Zaharia 14; Matei 24 și 25; Luca 1:32-33; 2Timotei 2:12a; Apocalipsa 5:10,12:5. Și desigur Apocalipsa 19 și 20, capitole care vorbesc cât se poate de explicit despre revenirea Domnului Isus înainte de mileniu și înstaurarea unei împărății mesianice pe pământ vreme de o mie de ani.

 

FINALUL

 

Următorul pasaj trebuie citit în întregime și cu atenție:

 

Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat și va ieși din temnița lui ca să înșele neamurile care sunt în cele patru colțuri ale pământului, pe Gog și pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Și ei s-au suit pe fața pământului și au înconjurat tabăra sfinților și cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit. Și diavolul, care-i înșela, a fost aruncat în iazul de foc și de pucioasă, unde sunt fiara și prorocul mincinos. Și vor fi munciți zi și noapte în vecii vecilor. Apoi am văzut un scaun de domnie mare și alb și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele. Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea; Moartea și Locuința morților au dat înapoi pe morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în iazul de foc.” (Apocalipsa 20:7-15)

 

Deci, înțelegem din Cuvântul Domnului că, la sfârșitul celor o mie de ani Satana va ieși din ”arestul preventiv” în care a fost ținut, și i se va permite o ultimă rebeliune, care se va termina cu aruncarea lui în iazul de foc. În urmă va avea loc judecata de la marele tron alb, judacata finală, cu care se termină povestea acestui univers, univers care va fi înlocuit de un cer și un pământ nou în care oamenii vor locui cu Dumnezeu. Trei sublinieri necesare:

 

SATANA

 

Legat de potrivnicul: te întrebi firește; de ce fiara și prorocul mincinos au fost aruncați în iazul de foc după Armaghedon, iar Satana a fost doar închis temporar în Adânc, permițândui-se să apară la sfârșitul lumii din nou?

 

Trebuie să fim onești și să admitem că nu știm care este rațiunea, putem cel mult presupune. Am auzit cărturari care spuneau că, întrucât generația mileniului nu va avea parte de încercările și ispitele de care toate celelalte generații au avut parte, trebuie ca și această generație din urmă să fie testată.

Evenimente îndepărtate și greu de înțeles!

Personal cred că prezența lui Satan pe scena sfârșitului lumii are legătură cu Geneza 1, cu 2. Aici ni se spune că la început pământul era pustiu și gol; peste fața pământului de ape era întuneric. Deci, înainte de a fi prima zi a creației în care Dumnezeu a făcut lumina, pământul era deja, și era pustiu și rece, gol și în întuneric. Unii comentatori biblici cred că situația în care a ajuns pământul este legată de rebeliunea satanică care a avut loc înainte de cele șase zile ale creației, zile care sunt de fapt o recreere, o readucere la ordine și viață a ceea ce a fost distrus de Satana. Îmi pot imagina că justiția divină cere prezența fizică a lui Satana pe pământul pe care la nenorocit, în ziua în care focul judecății va pune capăt acestui univers compromis.

 

CARTEA VIEȚII

 

După anihilarea definitivă a răului și îndepărtarea acestui univers, Apocalipsa ne spune că va avea loc judecată finală. Toți morții vor învia fără excepție și vor fi aduși în fața scunului de judecată. Este scris că vor fi deschise niște cărți, printre care se a afla și cartea vieții. Oamenii vor fi judecați după faptele notate în aceste cărți.

Un amânunt esențial: oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții, a fost aruncat în iazul de foc.

 

Dacă ai o minimă cultură biblică ai auzit, a citit, despre Cartea Vieții. Atât în Vechiul cât și în Noul Testament se vorbește despre o carte deosebită în care sunt scriși oamenii. Cu privire la această Carte există mult ”folclor”. De aceea să ne aplecăm asupra literei Scripturii pentru a afla ce ne spune despre Cartea Vieții.

În Biblie ni se spune că în ceruri există „niște cărți” - Daniel 7:10; Apocalipsa 20:12. // Există însă și o Carte deosebită, unică. Cartea despre care vorbim are mai multe denumiri: Cartea Vieţii (Apocalipsa: 20:12,17:8; 3:5; Psalmul 69:28; Filipeni 4:3); Cartea Vieții Mielului (Apocalipsa 21:27; 13:8); Cartea Ta (Exodul 32:32,33; Psalmii 139:16). // Cartea Vieții Îl are ca și autor pe Dumnezeu Însuși. Moise spune cu referire la Dumnezeu: „... cartea Ta, pe care ai scris-o!”; iar Apostolul Pavel făcând referire la aceeași Carte scrie: „... Biserica celor întâi născuți, care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu”. (Exodul 32:32; Evei 12:23) // Data scrierii acestei cărți este; „de la întemeierea lumii”. (Apoc. 13:8) // Psalmistul David, care era un proroc, crede că în cartea lui Dumnezeu erau scrise toate zilele care-i erau rânduite, mai întâi de a fi fost vreuna din ele. (Psalmul 139:16) // Deasemeni, Biblia ne lasă să înțelegem că nu toți oamenii, „locuitorii pământului”, sunt scriși în Cartea Vieții: „Și toți locuitorii pământului i se vor închina, toți aceia a căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieții Mielului care a fost junghiat.” (Apocalipsa 13:8; 17:8) // Pe parcursul vieții unui om scris în Cartea Vieții poate avea loc ștergerea numelui său. Aceasta apare foarte clar din chiar cuvintele Domnului: „Domnul a zis lui Moise: „Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela Îl voi șterge din cartea Mea”, și, „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi șterge niciodată numele din Cartea vieții... ” (Exodul 32:33; Apocalipsa 3:5) // Trebuie spus deasemeni, Cartea Vieții are un rol foarte important în Ziua judecății. Doar cei găsiți scriși în ea vor ajunge în Rai, cei a căror nume va lipsi vor merge în pedeapsă veșnică. (Apocalipsa 20:12; 21:27) // Personal, am o imaginație foarte bogată, și cred că și tu, cel care citești aceste rânduri. Cu privire la viață și la lucrarea lui Dumnezeu ne putem imagina foarte multe lucruri, însă pentru a nu greși trebuie să rămânem la ceea ce ne-a fost descoperit; să nu trecem peste ce este scris. (1Cor. 4:6) Prejudecățile au prostul obicei de a deforma realitatea și adevărul.

 

Naturală întrebarea: Cum ști dacă numele cuiva este scris în Cartea Vieții?

Nu există un răspuns direct și personal, dar poți afla răspunsuri la această preocupare legitimă observând ce se spune despre oameni în contextul în care este amintită Cartea Vieții. Oamenii care păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu; cei care se închină Fiarei; care trăiesc în toate spurcăciunile și în minciună; nu sunt scriși în Cartea Vieții, sau sunt scriși dar vor fi șterși. (Exodul 32:33; Apocalipsa 13:8,21:27) Tot în felul acesta înțelegem că; lucrătorii Evangheliei, cel care își identifică viața cu Hristos și lucrarea Lui; cel ce va birui răul și păcatul; cei care nu se închină celui rău și nu se miră de lucrarea lui; sunt scriși în Cartea Vieții, iar numele lor nu va fi șters niciodată. (Luca 10:20; Filipeni 4:3; Luca 22:28-30; Apocalipsa 3:5,13:8,17:8)

IADUL

... Și Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții, a fost aruncat în iazul de foc.” (Apocalipsa 20:14-15)

Doctor Lester Sumrall a primit de la Dumnezeu o viziune în care a văzut toată omenirea mergând pe o șosea foarte lungă și lată:

 

„Dumnezeu m-a ridicat până am ajuns într-un punct de unde vedeam dedesuptul meu, mulțimea nesfârșită de oameni, întreaga omenire. Apoi m-a purtat până departe, spre capătul șoselei și am văzut că aceasta se sfârșea brusc, la gura unei prăpastii. Când m-am uitat mai bine, am observat că prăpastia era de fapt un infern atât de adânc, că nu i se vedea fundul. Când procesiunea aceea interminabilă de făpturi umane a ajuns la capătul șoselei, s-a prăbușit toată în veșnicie. Când s-au apropiat de gura prăpastiei și au văzut ce soartă îi așteaptă, oamenii au fost cuprinși de disperare și încercau zadarnic să reziste presiunii covârșitoare a celor care veneau din urmă. Teribilul șuvoi al omenirii i-a împins însă peste marginea abisului, pentru totdeauna. Dumnezeu mi-a deschis atunci urechile ca să aud țipetele sufletelor osândite, ce se cufundau în adâncurile iadului... și le vedeam chipurile schimonosite de teroare. Brațele lor biciuiau bezmetec aerul, încercând să se agațe de orice.” ( Cartea, 23 minute în Iad)

 

Poate exista un așa loc? Mulți se îndoiesc de faptul că ar exista un iad? Pentru unii bunătatea lui Dumnezeu face imposibilă existența unei temnițe veșnice în care cei răi să fie pedepsiți. Dar, își poate imagina cineva o societate fără legi, fără justiție, și fără temnițe pentru cei răi? Bineînțeles că nu! Noi îi sancționăm pe cei care comit contravenții, îi condamnăm pe cei care săvârșesc infracțiuni la pușcărie, ba chiar, îi osândim la moarte pe cei care comit fapte extrem de grave. Înțelegem că o lume anarhică, fără o minimă ordine și disciplină, nu poate supraviețui. Atunci de ce ar fi i-logic ca Dumnezeu să aibă în eternitate un loc în care să fie izolate sufletele veșnice care au dovedit inapetit pentru ordinea divină? Da, Dumnezeu este bun și iubitor, dar este în același timp și perfec. Este suficient să privim la ordinea din universul material, ordine care-l uimește pe savantul ce încearcă să înțeleag lumea și viața. Putem fi siguri că la fel stau lucrurile la Dumnezeu și în universul interpersonal.

 

Iadul – închisoarea lui Dumnezeu există! Logica o cere, iar Scriptura o afirmă. Mai mult de 150 de pasaje și versete din Biblie vorbesc, ca o avertizare, despre Iad. Astfel, înțelegem din Cuvântul Domnului, Iadul (Gheena) este un loc de pedepsire a celor răi prin tot felul de chinuri (munci). În Iad nu există, milă, mângâiere, apă, lumină, odihnă, și nici speranță. Dante a descris foarte plastic această realitate în Divina Comedie atunci când și-a imaginat că deasupra porții infernului sunt scrise cuvintele; „Lasciate ogni speranza, voi ch'intrate. (Lăsați orice speranță, voi cei care intrați). De remarcat că inițial acest loc teribil nu a fost creat pentru oameni, ci pentru Satan și îngerii lui. Omul a fost creat pentru Dumnezeu, însă păcatul îi transformă pe oameni în copii ai mâniei. Asocierea omului cu cel Rău în răzvrătire (păcat) face ca soarta lor să fie aceeași.

 

Spre deosebire de îngerii căzuți, pentru oameni există o veste bună. Versetul de aur al Bibliei spune: „Fiincă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. (Ioan 3:16) Acum două mii de ani Dumnezeu a adus o Jertfă, pe Sine Însuși, pentru iertarea omului vinovat. Oricine vrea să fie absolvit de condamnarea iadului trebuie să vină la Dumnezeu, să se pocăiască de păcatele sale, și să se încreadă în Hristos care a murit pentru iertarea lui. Scriptura spune că dacă nu a venit până acum Judecată lui Dumnezeu peste generația aceasta, nu a venit pentru că Domnul are o îndelungă răbdare pentru voi (noi), și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință. (2Petru 3:9) Cei care resping oferta de pace a lui Dumnezeu prin Isus Hristos vor avea soarta fățarnicilor; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. (Matei 24:51)


 

UN CER NOU ȘI UN PĂMÂNT NOU


 

Ultimele două capitole din Apocalipsa ne prezintă o imagine binecuvântată a lumii noi, a veșniciei, unde oamenii mântuiți vor locui în cortul lui Dumnezeu, și unde nu va mai fi lacrimă, moarte, durere, întuneric. Acestă ultimă descoperire încheie magistral nu numai profețiile apocaliptice, dar încheie într-un mod deosebit întreaga Scriptură. Biblia începe prin a ne prezenta modul în care oamenii au pierdut Edenul, și se încheie cu oamenii care, prin Isus Salvatorul, Mielul lui Dumnezeu, au regăsit Raiul. În felul acesta povestea este completă. Dumnezeu și binele triumfă. Aleluia!

Trist este că astăzi oamenii dovedesc aceeași necredință cu privire la Rai, ca și cu privire la Iad, privându-se în felul acesta de bucuria ce o poate aduce speranța. Poți întâlni chiar creștini care înaintea morții sunt nesiguri, speriați, temători. Ce ne împedică să avem bucuria mântuirii înaintea veșniciei? Oare faptul că nu sunte autentici, sau suntem cu inima împărțită, sau nu suntem spălați de păcate, sau suntem imaturi spiritual...

Pentru binecuvântarea noastră așez aici cuvintele pastorului Viorel Candreanu, care într-o predică rostită înainte de a fi mutat la cer, cu harul ce i-a fost dat, ne vorbea într-un mod deosebit despre veșnicie și ce este de făcut.

 

„Unde îți vei petrece veșnicia? ... Știți ce m-a ajutat Biblia să înțeleg? Dumnezeu ne-a creat pe noi să nu petreacă veșnicia singur. Și apoi Dumnezeu a întocmit Ierusalimul ceresc, o minunăție de oraș, dincolo de mintea noastră... Domnul Isus a zis: „Mă duc în Ierusalimul ceresc să vă pregătesc la fiecare un loc, acolo unde voi petrece Eu veșnicia, să petreceți veșnicia împreună cu Mine”.

Acum ne uităm în seara aceasta la cortul acesta și ne zicem: „Doamne, o mie de oameni, două mii de oameni. Dar câți pocăiți or fi în lumea aceasta, dar câți or fi în celelalte generații; dar oare este loc pentru toți? Ucenicii gândeau și ei așa. Domnul Isus a spus: „În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri”. Uitați-vă ce spune Cuvântul în seara aceasta: „A măsurat cetatea cu trestia, și a găsit aproape douăsprăzece mii de prăjini”. Cornilescu a luat un cuvânt din limba greacă, stadii. Stadia are vreo 186 de metri... Dacă calculăm cu stadii douăsprăzece mii, știți câtă lungime, lățime și înălțime are cetatea aceasta? Două mii patru sute de kilometri... Cetatea asta are douăsprăzece porți. Porțile acestea sunt de mărgăritar. Pe fiecare poartă scrie numele unei seminții. Interesant! Trei porți pe fiecare latură a cetății. Spunea fratele Wurmbrand așa: „Am stat de vorbă cu soția mea Binția, și i-am spus: „Binția, nu știu care dintre noi va muri primul. Dar dacă va fi ca Dumnezeu să ne despartă și unul din noi să plece, hotărâm de-acuma, când va fi intrarea în Ierusalimul ceresc și când vor intra toți cu năvală pe toate porțile, ca să nu ne rătăcim unul de altul, ne dăm întâlnire deacuma la Poarta lui Beniamin... ca să intrăm împreună în cetatea cerească.

Frații mei, în seara asta, aveți prieteni, aveți rudenii, vă dau un subiect de discuție. Hotărâți-vă poarta la care vă veți întâlni. Pentru că asta e cetatea noastră. Împreună cu Avraam, Isaac și Iacov, noi vom intra pe porți în cetate. Vom intra în cetate pe străzi de aur. Vom intra în cetatea aceea, să stăm la masă cu Domnul. Vom sta în cetate să mâncăm din pomul vieții, să bem din izvoarele vieții... Dacă te va întreba cineva: „Unde locuiești?” Tu îi vei răspunde: „Eu locuiesc pe stradă cu Domnul! Eu locuiesc în Ierusalimul ceresc~_!"&~Nu vor mai curge lacrimi, El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Moarte nu va mai fi, nu va fi tânguire, nu va fi durere, nu va fi necaz, nu va fi cancer, nu va fi ură, nu va fi ceartă, ... Slavă ție Doamne!

Frații mei, haideți în seara aceasta fiecare din noi să ne cercetăm. Pentru că nu degeaba stă un înger la fiecare poartă. El stă acolo pentru ca acolo să intre cine este vrednic. Și Cuvântul spune așa: „fricoșii, necredincioșii, scârboșii, ucigașii, curvarii, vrăjitorii, închinătorii la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în iazul cu foc, care arde cu pucioasă în vecii vecilor”. Doamne ai milă! Doamne vrem să scăpăm! Doamne, viața care am dus-o până aici ne califică pentru foc, pentru iad, pentru durere, pentru necaz. Doamne, cei de făcut? Și auziți ce spune Scriptura: „Ferice de cei ce își spală hainele, ca să aibă dreptul la pomul vieții și să intre pe porți în cetate!” În seara aceasta te poți spăla. Sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, te poate spăla de toate păcatele tale... prin credință, cu pocăință să te învrednicești să intri în cetate... „Când voi intra pe a tale porți de aur, Ierusalime loc iubit și scump. Tot cerul fiva plin de osanale, spre slava Celui veșnic sfânt... ”

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/schite/266654/apocalipsa-introducere-in-profetie-partea-vii