1. De-atâta timp te strig prin lume,
ca să te-ntorci, o, fiu pierdut,
să laşi iubirea-Mi să te-ndrume
spre Casa Mea, dar Tu n-ai vrut!

R: Eu te chem la Mine,
Eu, Isus Hristos,
ca să-ţi dau odihna
cerului frumos!
Vino, cu credinţă
harul să-Mi primești,
n-amâna, ci vino,
să te mântuieşti!

2. Te-ai adâncit mai mult în rele,
şi inima ţi s-a-mpietrit,
iar glasul îndurării Mele,
mereu tu l-ai nesocotit!

3. Apropiatu-m-am de tine
de-atâtea ori și-atât de des,
și te-am chemat duios la Mine,
- tu însă nu m-ai înţeles!

4. Ţi-ai cheltuit averea-ntreagă
de sănătate și de ani,
și-n lumea care ţi-a fost dragă,
tu vezi că n-ai decât duşmani!

5. E poate cea din urmă oară,
când Eu te chem cu glas duios,
o, vino până nu se-nseară,
căci Eu Te-aștept: Isus Hristos!

I: Cântările Harului, volumul 10, cântarea 112