E harul Tau Dumnezeiesc
Autor: Dănuț Burla
Album: fara album
Categorie: Multumire
E harul Tău Dumnezeiesc

Tu ne-ai creat pe pământ, din țărână
Si ne-ai făcut, chiar după Chipul Tău
Să fim jos pe pământ și-n veșnicie
Plăcerea Ta și sfânta bucurie,
Ne-ai prelucrat cu dragoste divină,
Și ai suflat în noi, din Duhul Tău.

Nu suntem oameni, simpli, cu autonomie,
Ci suntem dependenți de cerul Tău,
Nu facem tot ce vrem aici pe glie
Și nu avem deplina stăpânire
Căci Tu… decizi întreaga veșnicie!
Ca Dumnezeul Suveran! Hotarul Tău.

Chiar de suntem ființe înțelepte
Cu pregătiri superioare și facilități;
Noi ne supunem legii Tale drepte
Ori vrem, ori ne opunem, să aștepte?
Nu poate! Ordin! care vine de la Tine;
Executăm; Oricât am fi de îndrăzneți.

Când solul morții vine cu mandatul,
Se duce la porunca Ta divină
Chiar înțeleptul, și săracul, și bogatul,
Nu comentează nici chiar împăratul,
Se pleacă toți; se întoarce în țărână,
Făptura Ta creată din țărână.

Nu cu știința noastră dezvoltată,
Suntem celebri: Ci prin harul Tău!
Căci lumea este veche, demodată,
Și orice noutate ar fi aici, odată…
Ajunge un nimic, și este chiar uitată,
De vremea care trace-n planul Tău.

Fie că locuim într-o colibă putredă de paie,
Sau în palate strălucite-n aur și rubine;
Noi suntem trecători printre gunoaie!
Ce inventăm, descoperim, se-ndoaie!
Spre alte noutăți din lumea care vine!
Si noi? Zburăm în marea veșnicie…

E harul Tău! că Tu ne dai înțelepciune,
Ca să le construim, să inventăm,
Să navigăm pe ape și sub ele-n submarine,
Sau să zburăm cu avioane peste oceane,
Și poduri peste fluvii suspendăm,
Să construim tunele subterane,

Să minerim, să scoatem diamante,
Metale și compuși tot din pământ,
Să construim mașini cu mari viteze,
Să alergăm cu ele pe autostrăzi;
Sau să zburăm pe alte continente;
E harul Tău ce ne-ai dat pe pământ.

Din stânca muntelui mereu ascunsă,
Ne-ai dat înțelepciune să forăm,
Și să extragem multe elemente
Și să cunoaștem chimic molecule,
Ca să creăm reacții să le adunăm,
Ca să producem și să se dezvolte,

Formând materii noi, și să creăm obiecte,
Din aliaje de metale și structuri ce combinăm.
Este Înțelepciunea dăruită creatoare!
Ce tu ne dai din cer inovatoare!
Este Prezența Ta de Dumnezeu ce întâlnim!
În fiecare zi-n făptura creatoare!

Nu facem poezii noi de filozofie,
Istoricul sau în expuneri de sinteze,
Ci doar din inimă cu proslăvire!
Vrem să-Ți aducem azi din suflet mulțumire!
Pentru ce dăruiești Tu omenirii treze!
Din slava Ta: din ceruri, din mărire.

Glorificând doar dragostea divină!
Pentru ce dăruiești prin harul Tău!
Dorim să fim din nou în sfânta Ta Grădină!
La locul care ne-ai creat Tu în Lumină!
În ziua revenirii lui Isus ce o să vină!
Nu pe pământ, ci sus în Raiul Tău!

Să recunoaștem că aici în lume,
Tot ce suntem, E numai harul Tău!
Chiar de lucrezi cu semne și minuni,
Și tot ce vine! Haru-i de la Tine!
Iar noi nu am adus nimic în lume,
Ci toată existența-i Planul Tău!

E harul Tău că mai putem descrie,
Prin versuri de cântări și poezie,
Să Te glorificăm cântând măreața simfonie,
Cu păsărelele ce zboară în armonie,
Cu fiarele din codri, ape sau câmpie,
Natura cu a ei măreață ființă vie.

E harul Tău ca să zburăm peste oceane,
Să ducem mărturia pe alte meridiane,
Bisericii de pe pământ ce așteaptă revenirea,
Domnului Isus Hristos și chiar răpirea!
Când vom zbura în celelalte spații!
Și vom primi în veșnicii… Desăvârșirea.

Ne vei muta în altă dimensiune,
În alte legi, necunoscute omenirii,
În ziua răsplătirii care vine!
Când vei râpi Biserica la Tine!
În Raiul Sfânt, Noul Pământ al fericirii.
În veșnicii, atunci vom fi cu Tine!

De aceea astăzi Te glorificăm cu mulțumire!
Căci tot ce suntem e doar harul Tău!
Și ce vom fi, când Tu vei reveni, Isuse!
Și unde vom zbura, cu Tine-n bucurii nespuse!
Când vom vedea pe Tatăl Dumnezeu
Tot ce va fi va fi numai prin harul Tău!

AMIN
Primită de la Domnul; fratele Dănuț Burla, 11 Februarie, 2018, Bruxelles
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/267160/e-harul-tau-dumnezeiesc