Tu să ai deplin folos
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile harului - volumul 12
Categorie: Diverse
1. Tu să ai deplin folos,
Dumnezeul meu,
din ce-s eu aicea jos,
Dumnezeul meu!
Nici cât este-un fir de păr
să nu scad din adevăr,
ci să-l-nalţ, ascultător,
sub privirea tuturor,
/: Dumnezeul meu! :/
2. Tu să-mi spui ce să lucrez,
Dumnezeul meu,
voia-Ţi sfântă s-o urmez,
Dumnezeul meu!
Să nu caut voia mea,
cât de bună mi-ar părea!
Și să n-am nimic străin
de Cuvântul Tău divin,
/: Dumnezeul meu! :/
3. Dă-mi lumină să-nţeleg,
Dumnezeul meu,
viul Tău folos întreg,
Dumnezeul meu!
Ca să nu vorbesc în vânt,
când vestesc al Tău Cuvânt!
Toţi să înţeleagă clar:
pe HRISTOS, și-al vieţii har,
/: Dumnezeul meu! :/
I: Cântările Harului, volumul 12, cântarea 377
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/267185/tu-sa-ai-deplin-folos