Prăpăstiile de-ndoială
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile harului - volumul 12
Categorie: Credință
1. Prăpăstiile de-ndoială,
ce-adeseori îți ies-nainte,
nu poţi ca să le treci - te-nșeală
un pod zidit doar din cuvinte.

R: Credinţa, credinţa,
e podul ne-nfrânt,
zidit din Cuvântul
Părintelui Sfânt!

2. Cuvântul este adevărul
ce-ţi dăruieşte mântuire.
Nu ţi se clatină piciorul
când el ţi-e stâncă în trăire!

3. Încrede-te deplin în harul
Lui Dumnezeu, ce te-ntăreşte!
Te izbăveşte de amarul
de îndoială, când soseşte!

I: Cântările Harului, volumul 12, cântarea 351
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/267392/prapastiile-de-ndoiala