De mic copil ,de când mă ştiu...
Când mama ne striga:" Veniţi la masă!"
Eu alergam primul să fiu,
Căci eram nouă fraţi în casă.

Cu timpul, fiecare, rând pe rând,
Lăsam acolo periniţa moale...
Ne luasem zborul ca un gând,
Şi-acele locuri, au rămas azi goale.

Pribeag de-aproape cinsprezece ani,
Căutam în lume fericirea.
Eram cu gândul doar la bani,
Uitând care mi-era menirea.

Am căutat să fiu ceva în viaţă,
Crezând că voi trăi o veşnicie,
Dar viaţa este-un fir de aţă,
Şi când se rupe, nimenea nu ştie...

Am încercat să dau vieţii un rost:
Căutam prin baruri fericirea;
Dar ea pe-acolo nici n-a fost,
Degeaba-i aşteptam venirea.

Căutam ca să găsesc ceva
Ce nu a mai găsit nimeni vreodată...
Dar lucru acela, nici nu exista,
Era numai în mintea mea stricată.

Când într-o zi, am întâlnit pe Cineva
De Care, mi-au vorbit părinţii mei când eram mic;
Am vrut să mă opresc să-I zic ceva...
Dar am trecut 'nainte, şi nu I-am zis nimic...

Era Isus cu faţa-I blândă.
Cu ochii Lui ca para unui foc;
Ducea a oamenilor grea osândă,
Şi fericire, împărţea din loc în loc...

Şi m-a strigat pe nume: ’’Vin la Mine!!’’
Iar eu, cu ură L-am respins...
- Ce caut eu, nu e la Tine!...
Vorbeam ca un nebun de teamă prins.

Când am privit la viaţa mea în urmă,
El blând zicea ’’Dă-Mi azi, povara ta!’’
Oprindu-mă din căutarea mea nebună,
Am înţeles că El e fericirea mea.