Noi alergăm... atunci când trebuie să ne oprim
Pe drumul vieții noastre ce îl avem de mers
Și întârziem… pe când ar trebui să ne grăbim
Să încurajăm… și lacrimi de pe obraji de șters.

Ne grăbim pe piedestal să ajungem cât mai sus
Lăsând în urma noastră suflete îndurerate…
Și am uitat porunca sfântă a Domnului Isus
Să fim mai blânzi, miloși, mai plini de bunătate.

De ce nu vrem să fim cum ne-a învățat Hristos
Să împrăștiem dulceața cuvintelor cu tâlc.
Mândri uneori suntem ca să ne purtăm frumos
Știind prea bine că-n urma noastră unii plâng.

Și… numai Dumnezeu nicicând nu se grăbește
El ne așteaptă… și timp ne dă să ne trezim
El nu ne vrea pierzarea căci încă ne iubește
Ca fiecare la dragostea dintâi să revenim.

Ce-i viața noastră… e ca un sunet întrerupt…
Ce se poate stinge brusc, neprevăzut, îndată…
Deci s-o trăim frumos… e darul cel mai scump
Și… înapoi nu se va mai întoarce niciodată.

*******