Domnul este lumina mea
Autor: Viorica Stela Dan
Album: Raze de lumina
Categorie: Zidire spirituala
DOMNUL ESTE LUMINA



Fiecare treaptă de cunoaștere,
cere un nivel de sacrificiu ridicat.
Pentru a atinge a perfecțiunii hotare,
a cerului înţelepciune ai de căutat.

Atunci vei înţelege desluşit,
că mediul propice să creşti,
este: unde înveţi să fii smerit,
să ştii s-asculţi sfaturi cereşti
şi ai de a face cu singurătatea ta,
cu imperfecțiunile din viaţa ta.

Vei descoperi mediul, care te duce
pe țărmuri înalte, în Cetatea de sus.
La Domnu-i lumina, ce te conduce...
şi mântuirea, de orice mai presus.

Numai Biserica, este locaşul
în care, poţi să creşti în sfinţire.
Și mediul, cum nu e altul,
în care păstrezi a ta mântuire.

Înveți să te ierţi pe tine însuţi
și-nveţi şi pe alţii să-i ierţi.
Descoperi ce-nseamnă sfinţire...
şi Harul ce îți dă izbăvire.

Ajungi... să poți, sa te împaci
cu propria ta natură umană.
Și înveţi... ce poţi să faci,
cu răutatea ce firea-ţi emană.

Descoperi care-ți este urgența
cu propriile tale imperfecțiuni,
cunoscând dintre bine şi rău, diferenţa...
şi ce-nseamnă să dai sau s-aduni.

Înveți... să dai ne-nlănţuind un suflet,
prin diferenţa dintre prietenie şi sprijin,
dintre toleranţă şi altruism în umblet...
şi cum s-accepţi eșecurile, când vin.

Vei învăţa, planuri să făurești cu Domnul.
Vei descoperi propriul tău suflet prin harul
cu care te susţine Dumnezeu pe stânca tare.
Pământul alunecă de sub picioare
şi este prea nesigur, ca să-ţi faci planuri.
Iar viitorul are momentul ei de prăbușire,
sub iminentele dezlănțuiri de valuri,
cu zbuciumări ce par fără ieșire.

În lumina de sus înțelegi a ta mărginire,
de aceea nu-ţi făuri planuri de viitor,
nu lăsa eul... cuprins de mărire
şi nu visa la lucruri pieritoare, ce mor.

Pune-ţi nădejdea în Cel, care are un viitor
şi o nădejde cu înălţătoare idealuri.
Pune-ţi nădejdea în al tău Mântuitor,
care are cu tine, minunate planuri.

Care ştie ce-i bine pentru tine, mai bine.
Și te ridică pe cele mai înalte țărmuri.
Care cu braț puternic te ţine
şi care te duce la ale mântuirii maluri.

Numai Domnul este sprijinul vieţii tale,
lasă-te cuprins de braţele Sale.
El are promisiuni sfinte pentru tine,
bizuie-te pe ele şi nu ceda în faţa fricii.
Numai lângă Domnul îţi este bine,
aşează-ţi povara la poalele crucii.
Dumnezeu îţi dă dragoste şi chibzuință.
numai lângă Domnul, tu ai biruinţă.

Dacă laşi teama să-ţi controleze viaţa,
te va împiedica să-ţi împlinești rostul.
Puterea ta, se va rupe ca ața,
căci firea-ţi urmărește doar moftul.
Teama, uşor generează inactivitate
şi multe frisoane pe al tău spate.
Inactivitatea duce la lipsa de experienţă,
care generează frică şi ignoranţă.

Luptătorii împotriva fricii,
au chezășie pacea, o inimă tare,
pe care n-o poate tulbura inamicii.
Și nu se înspăimântă, ca urmare
nădejdii puse în Domnul.
Prin perseverenţă biruie tot răul,
îşi înfrâng instinctele negative,
și urcă pe-al cerului portative.

Caracterul lor face, nu ce este uşor,
face ce-i bine pentru semenul lor.
Caracterul lor este controlat de valori,
nu de interese sau de furori.
Și nici de buna dispoziție.
Nu caută scuze, ei caută o soluție.

Aleargă cu stăruinţă înainte,
nu te uita la loviturile mărunte,
nu privi la batjocură,
nu te tulbura de nedreapta ură
şi nu te-nspăimânta de valuri.
Priveşte spre-a-nălțimilor maluri.
Priveşte ţintă la ISUS,
dacă vrei, să fi învingător.
Ca să ajungi în Ţara de Sus,
pune-ţi credinţa-n Mântuitor.
Foloseşte-ţi timpul cu folos,
trebuie să plătești preţul sacrificiului,
căci preţul păcatului l-a plătit CRISTOS.
ISUS a suportat umilința supliciului.

AMIN
16.02. 2008
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/26783/domnul-este-lumina-mea