Într-una din amiezi, pe când stăteau la odihnă sub o lizieră de salcâmi, cu animalele lăsate să pască, Casandruța își privi lung soțul și apoi întrebă:

— Vasile...

     Acesta și-a întors fața spre ea, ieșind din gândurile care se vedea că-l preocupă.

— Nu cumva am dat Cartea pe porumb?

— Adică... , dar s-a oprit prinzând tâlcul cuvintelor ei.

     Văzând că el tace oarecum încurcat, ea continuă zâmbind:

— Mie mi-ajunge casa din cer, nu-ți cer și una cu de toate aici pe pământ.

— Eu o nevastă am și aș vrea să-i dau tot ce pot...

     După câteva clipe de reflecție, ea a continuat:

— Acolo în cer, noi doi vom fi împreună?

— Da, eu așa am înțeles din Scripturi, doar că nu vom avea o relație familială de felul celei de aici.

— Atunci mi-aș dori o casă cu de toate acolo... ! Ai vrea să dai tot ce poți pentru asta?

     Vasile a plecat iar capul. Reflecta adânc. Când reflecțiile s-au terminat, a ridicat privirea spre ea, spunându-i zâmbind:

— Te pricepi de minune la cuvinte cu tâlc!

     După câteva clipe a venit și replica ei:

— Iar tu te pricepi de minune să ocolești răspunsurile directe.

— Uneori răspunsurile directe dor...

     Casandruța ar mai fi vrut să spună ceva, dar a considerat că discuția lor putea căpăta astfel un caracter de dispută, ceea ce știa că nu duce la bine, chiar dacă avea dreptate în ceea ce spunea. Însă a doua zi, pe când plecau iar la câmp, ea l-a întrebat despre lucrurile discutate cu o zi înainte, având aceeași față zâmbitoare care aducea seninul în căsnicia lor:

— Astăzi, pentru care casă cu de toate vom lucra?

— Îngăduie-mi răspunsul pentru când ne vom odihni la amiază sub liziera de salcâmi. Apoi a continuat, răspunzând zâmbetului ei cu zâmbetul lui:

— Acolo se pare că avem mai multă inspirație.

     Când a venit vremea prânzului, se vedea că Vasile avea lăuntrul frământat; urma să se decidă lucruri importante.

— Cu privire la cele de ieri, pot lăsa Cartea să vorbească?

     La încuviințarea ei din cap, el a continuat:

— „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni”. Dar eu mă gândesc să tragem mai tare până când vom isprăvi cu de toate pe lângă casă și apoi vom lucra și pentru casa din cer... ; casa cea cu de toate!

     S-a lăsat liniște. Casandruța căuta ceva cuvinte cu tâlc cum obișnuia.

— Cunoști pe cineva în sat sau oriunde în altă parte care să fi ajuns să isprăvească cu toate nevoile și dorințele pământești pe care le-a avut?

     Vasile nu i-a răspuns întrebării ca atare, ci ideii care se vedea că stăruia în mintea ei.

— Când vei vedea că acasă sunt lipsuri care vor fi mai greu de răzbătut mai târziu cum ar putea fi răzbătute azi, vei cârti.

     Femeia s-a apropiat de el, i-a luat palmele între ale ei, l-a privit în ochi și i-a spus calm, dar hotărât:

— Promit că nu... ! Îmi doresc casă în cer... cu de toate!

— Crezi că aș putea să fac mai mult pentru Evanghelie?

— M-am orientat după ce spun frații despre felul în care slujești tu. Ești așteptat în multe locuri...