Când vine solul morţii
Autor: Cristi Dobrei
Album: Tremurul Apelor
Categorie: Diverse
Când vine solul morţii şi trebuie sã pleci,
Rãmân buzele-nchise, rãmân mâinile reci,
Rãmâne soţul singur, rãmân copii plângând:
Pe rând venim în lume; plecãm din ea, pe rând.
Cumplitã e durerea şi despãrţirea-i grea!
Un dar ceresc e viaţa şi nu-i nimic ca ea...
Când firul ei se rupe, lãsãm tot ce ni-e drag,
Intrãm în veşnicie. Iar moartea e un prag!
N-ar fi avut vreo noimã ce-a fost sau cum a fost,
Nici moartea, raţiune; nici vieţuirea, rost;
Dar Dumnezeul veşnic ţi le-a lãsat aşa,
Ca sã cunoşti cã-ndatã urmeazã altceva.
Tu te-ai trezit în lume dar nu ştii când te duci;
Din tot ce-ai fost, rãmâne o cruce între cruci!
Ne copleşeşte viaţa şi moartea, într-un fel,
Când îi deschide uşa. Cãci cheia e la El!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/267910/cand-vine-solul-mortii