S-a pus pe treabă Meșterul Zidar;
Un Templu plin de slavă-Și construiește
Din pietre vii. Cu multă iscusință,
Îndepărtând ce n-are trebuință,
El fiecare piatră-o șlefuiește
Până ce scoate un mărgăritar.

Apoi, pe toate le clădește-n rând,
Într-o armonioasă potrivire
Să-nchege maiestuosul edificiu.
Căci, neprecupețind vreun sacrificiu,
Lucrează ca să scoată strălucire
Din pietrele alese, cizelând.

Ca alte pietre vii, și eu, prin har,
Sunt piatră prețioasă, hărăzită
În Templul Lui să-mi împlinesc menirea,
Să-I reflectez necontenit iubirea;
Căci slava pentru care-s rânduită
Întrece-al veșniciilor hotar.

Deocamdată sunt pe șantier,
Pentru că Meșterul lucrează-n mine;
El vrea să îmi înfrângă rezistența
Ca să-mi desăvârșească transparența,
Și-n Templul Lui, când o să mă termine,
Să fiu slăvit și sacru giuvaier.