Veniți la ape
Isaia 55:1
„Voi toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte fără bani și fără plată!”
Chemarea lui Dumnezeu este pentru orice om din orice popor, nu numai să vină să „bea”, ci să vină și să rămână la izvor. Pentru că orice depărtare de adevărata sursă de apă aduce „ofilire” și în final „moarte” spirituală.
În vechime, Ierusalimul nu avea o sursă de apă constantă între zidurile sale. Nu avea fântâni săpate și nici izvoare de apă.
Principala sursă de apă era izvorul Ghihon, care se afla în afara zidurilor. Acest izvor de apă care se află într-o peșteră naturală în valea Chedron, a avut mare valoare în vremea împăraților și nu numai.
La Izvorul Ghihon a fost „uns” ca împărat Solomon, fiul lui David, dar era și unul din principalele surse de apă potabilă pentru cetatea Ierusalimului.
Lucrul acesta ne duce cu gândul că poporul lui Dumnezeu nu are surse proprii și nici nu găsește undeva în piață „apa” necesară ca să-și astâmpere setea sufletului.
Domnul Isus, Stânca, este singura sursă de apă vie care menține viața de credință și oricine bea din apa aceasta, are viață din belșug.
Ioan 7:37 „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stătut în picioare, și a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine, și să bea.”
Omul este creat de către Domnul Dumnezeu, ca să fie plin de „suc” și „verde” și niciodată nu trebuie să se îndepărteze de adevărata sursă de hrană.
Femeia samariteană venise la fântâna din Sihar pentru că avea o sete naturală și avea nevoie de apă ca să-și astâmpere setea trupului; însă Domnul Isus îi descoperă o apă vie, care îi asigură sațietate și viață veșnică fără bani și fără plată.
„Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte…”
Dar cum să vin, când nu am bani și nu am cu ce să plătesc?
Nu ai nevoie de bani, nici de plată!
Ai nevoie doar de credință! Vino cu credință la Izvor!
Pentru că apa aceasta supranaturală, o primești numai dacă sufletul îți este însetat și numai dacă ieși afară dintre „zidurile lumii”, cu credință și pocăință, ca să te apropii de Stâncă să-I vorbești.
Moise, în loc să vorbească Stâncii, a lovit-o cu putere de două ori și lucrul acesta se întâmplă și astăzi când prin vorbirea noastră, prin faptele și necredința noastră, lovim inima plină de dragoste a Donului Isus.
Apa din izvorul Ghihon, sau cea din fântâna lui Iacov și chiar apa din izvoarele munților noștri, astâmpără setea trupului pentru un ceas, sau pentru o vreme scurtă.
Însă apa pe care Domnul Isus o oferă celor ce vin la El cu credință, astâmpără setea sufletului pentru veșnicie; ba, încă apa aceasta se preface în el, în izvoare de bucurie.
„Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va țâșni în viață veșnică.” Ioan 4:14.
Așa cum avem nevoie în fiecare zi de apă pentru potolirea setei trupului și după cum iarba nu poate să înverzească fără apă, tot așa avem nevoie de „Stânca” din care curge „apa vie”, în fiecare zi ca să nu ne ofilim și mai pe urmă să ne „uscăm” spiritual și să „murim” față de Domnul, Dumnezeul cerului.
Ar fi o tragedie să umbli cu Domnul, în „pășuni” verzi și „ape” de odihnă ani de zile și la urmă, când mai ai puțină „cale” de parcurs, să abandonezi „Izvorul vieții”.
Agar, roaba care îi născuse lui Avraam pe Ismail, a vrut să abandoneze totul (Geneza 21:17). Ar fi dorit să moară și ea și fiul ei; dar Domnul Dumnezeu i-a văzut „uscăciunea” din suflet și i-a vorbit înviorând-o și aducând-o la „viață”.
Astăzi, Domnul Dumnezeu, îți vede setea și uscăciunea din suflet și te cheamă cu drag, să vii la El pentru că numai El are „leacul” întremării întregii tale ființe și ți-l oferă în Dar, fără bani și fără plată!
Domnul Dumnezeu să ne binecuvânteze!