PANA ZORII NU PIER!

Câmpiile cu grâne aurii, strălucesc în soare,
Mai sunt ţarini... nelucrate... alte ogoare,
Ce-şi leagănă podoaba în pragul altor zile.
Vezi pretutindeni... deșert... a morţilor movile.

Răsar noi mlădiţe... în lanul de spice...
Credinţa le dă putere... să se ridice...
Din margine de groapă... adânc săpată.
Și-un strat de ţarină ajunge mai bogată.

Pe culmi... urcă... spre-o vastă-Împărăţie,
Mlădițele poartă credinţa vie... veşnica făclie,
Şi-n furtuna luptelor... ce tot dau năvală...
Credinţa în Isus... răzbate triumfală.

Belşugul holdelor... în snopi vei strânge,
Dacă... pentru bob... ai dat... strop de sânge,
Atunci când iadul... ţi-a pus piedici... frâne...
Şi-ai copt cu îndrăzneală... cereasca pâine.

Atunci când... nu te-ai speriat de uraganul,
Ce-a răscolit adâncimi... clocotind vulcanul.
Și-ai pus... iubire... în toate umbletele tale...
Şi-ai înmulţit... rodul milosteniei... în vale.

Într-o zi... se va preface în foc... lumina.
Şi cuvântul... într-o flacără se va-înfăţişa...
Va mistui... va arde spini şi mărăcini.
Veghează poporule! Nu-i departe aceea zi.

Va arde trup... suflet... pădure... câmpii...
Când Luceafărul... ca fulgerul... va lovi.
Fiul Omului... va reveni curând... ca un Mire,
Va judeca... cu dreptate... şi nepărtinire.

Neamuri şi neamuri... popoare... se-ntorc la El,
Şi-n slavă... în locuința Lui... vor locui... cu El.
Ușa harului azi... încă mai e deschisă din cer.
Veniţi la Isus... ce-i trudiţi... până zilele nu pier.