Ceea ce-i viu
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile harului - volumul 12
Categorie: Diverse
1. Ceea ce-i viu, răstoarnă totul
şi netezeşte drum spre viaţă,
/: aprinde şi-nconjoară rotul
pământului ce zace-n ceaţă. :/
2. Ceea ce-i viu, e o lumină
din Dumnezeu Cel Viu ţâşnită,
/: şi-nalţă mărturie plină
spre Obârşia preasfințită! :/
3. Ceea ce-i viu, e adevărul,
e faţa lui strălucitoare,
/: El pururea-i biruitorul,
căci pretutindeni poartă soare! :/
4. Hristos e Viu pe veşnicie,
El e Lumină ne-nserată!
/: Lui ne-nchinăm cu bucurie,
prin El și Veșnicului Tată! :/
I: Cântările Harului, volumul 12, cântarea 116
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/268142/ceea-ce-i-viu