SPRE CULMI



„Multe căi pot părea bune omului"
Când lesne se lasă condus de a sa fire,
Bâjbâie în întuneric, dă timp răului,
Depărtându-se de calea spre mântuire.

S-a deschis larg, spre cer, o fereastră!
Spre tainicele ceruri din infinit.
Se aude cântarea îngerilor, măiastră,
Corul de îngeri slăveşte necontenit.

Omul înfăşurat în nepăsare crudă,
Străpuns de pofte, pradă nelegiuirii,
În răzvrătirea lui, nu vrea să audă,
Despre calea minunată a mântuirii.

Şi-n cele din urmă întâlneşte moarte.
Îl aşteaptă o sentinţă cu veşnică durere.
Cu sufletul neoglindit în Sfânta Carte,
Păcatele s-au înmulţit nestinghere.

-Întoarce-te omule, nu sta nepăsător.
Şi scapă-ţi viaţa din veşnica moarte.
Întoarce-te azi, la al tău Mântuitor.
Nu te cuprinde o groază de moarte?

Zilele se duc, nu le mai poţi întoarce,
Să nu ajungi cu regrete târzii, respins,
Vino azi la Isus, cu lacrimi stoarse,
Până este Har şi mai poate fi cerul atins.

Cine se teme de Domnul, are scăpare.
Caută voia Lui şi nimic nu-l desparte,
De ziditorul vieţii sale, stă azi în hotare,
În smerenie el de viaţă veşnică are parte.

Deschide-ţi mintea pe albia apelor sfinte,
Înfrângeţi firea rebelă, ce se răzvrăteşte.
Pe drumul vieţii spre cer ai pe Isus-nainte.
De furtuni, uragane, de foc, El te ocroteşte.

Cu râul din lacrimi şi picături de sânge,
Pe genunchi în odăiţă la rugăciune,
Comori preţioase, pentru cer vei strânge.
Cu-ndrăzneală de fiu, înalţă rugăciunea.

În dragoste şi credincioşie, ne creşte,
Cu, comori de sus ne-mbogăţeşte.
Se aprinde lumina, senină crăiasă,
Păcatul nu ne mai prinde în plasă.

Păienjenişul nu-şi mai întinde firul.
Domnul iertării pune pecete, mirul,
Risipeşte întunericul, grea corvoadă,
Ca drumul vieţii, omul, bine să-l vadă.

Spre culmi poartă Isus veşnica făclie,
În furtuna luptelor, să fie vederea clară.
Să nu piardă omul, cereasca-mpărăţie,
Să-i fie statornică credinţa, o comoară.
AMIN!