Tu despici pământul Doamne
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Tu despici pământul Doamne, apele le izvorăști,
Care își înghit adâncul, când de sus Tu le vorbești,
Glasul Tău întinde valuri, să nu spumege la mal,
Căci puterea e cuvântul, prețios ca un cristal.
Se oprește-n loc și luna, soarele este oprit,
De lumină Ta ce trece, de-orice vreme a venit,
Cu un ochi măsori pământul, molima stă-n urma Ta,
Dealurile ți se-apleacă, chiar și-n vremea cea mai grea.
Razele din a Ta mână, spre pământ ele pornesc,
Slava Ta umple pământul, văd acei ce te iubesc,
Faci pământul ca să tacă, să îmbrace haina cea,
Care este-a ascultării, să-mplinească voia Ta.
Ochii Tăi curați și limpezi, răul nu îl pot vedea,
Când cel rău batjocorește pe cel bun... nu poți tăcea,
Faci o dreaptă judecată, doar Tu ești judecător,
Pentru cei flămânzi ești hrană, pentru cei setoși... izvor.
Tu zdrobești chiar și mândria, nimicești și pe cei răi,
În ascuns ce se închină, Doamne altor dumnezei,
Ochiul Tău e pretutindeni, toate Tu le vezi... le știi,
Celor fără rod Isuse, le treci pașii prin pustii.
Faci cerboaicele să nască, peste toate-mpărățești,
Glasul Tău este puternic, pe cei mândri îi smerești,
Stanca cea ocrotitoare, Tu ești cetățuia mea,
Tu ești Dumnezeul mare, soarta mea e-n mâna Ta.
Soarele faci să răsară, luminezi cărarea mea,
Faci dreptate căci dreptatea, este doar în mâna Ta,
Pedepsești fărădelegea, numai după placul Tău,
Căci ești Doamne peste toate, unicul sfânt Dumnezeu.
Începutul și sfârșitul, doar Tu poți mereu a fi,
Tu reverși un har din ceruri, să mă pot eu ferici,
Ești odihna căutată, ești un ajutor la greu,
Te găsesc mereu... în toate, doar pe Tine Dumnezeu.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/268573/tu-despici-pamantul-doamne