Privind de sus ființa-mi, ce vezi Tu oare-n ea,
Placere? , sau tristețe, ți-aduce viața mea.

O grabnic-alergare, ce-o am în viață eu,
Ce îți aduce Ție, iubite Dumnezeu.

Când mut de încercare, sub șoapte cad răpus,
Ce inima îți simte, când mă privești de sus.

Ce simți când rugăciunea, ea nu-i în viața mea,
Dar când nelegiuirea, o haină mi-este ea.

Dar fără de iubire, o Doamne eu când sunt,
Când ura mi-este salbă, adesea pe pământ,
Ce simți iubite Tată, ce-odată m-ai creat,
Cât taci răbdând calvarul, ce iarăși ți l-am dat.

Ce simți când iar de mine, ești Doamne Tu hulit,
Când de-ale mele fapte, din nou ești răstignit.

Când urmele lăsate, adesea-n jurul meu,
Pătează al Tău nume, cel mare Dumnezeu.

Să-mi ierți doresc ființa, ce nu e-n voia Ta,
Să îmi asculți căința, ce-o strigă gura mea.

La capătul de cale, ca să mă știi doresc,
Îndreaptă-mi Doamne pașii, doar Ție să-ți slujesc.

Îndreaptă-mi și privirea, să văd un răsărit,
Să nu fiu prin pustie, pierdut și rătăcit.

Un rob să fiu în viață, și Tu... Stăpânul meu,
Pe urma ce-ai lasat-o, doar Tu scump Dumnezeu.
Amin