Nu-i pe lume o iubire
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Nu-i pe lume o iubire,
Mai frumoasă ca a Ta,
Ce răzare zorii zilei,
Urma Ta s-o pot vedea.

Ea conduce înspre seară,
Pașii mei... ființa mea,
Ce frumoasă ți-e iubirea,
Calea grea nu-i grea cu ea.

Îmi deschide blând și ochii,
Ca să mă trezesc frumos,
Printre raze sclipitoare,
Să văd chipul Tău Hristos.

Mă ridică în picioare,
Ca să pot eu a păși,
Fericit cu ea mi-e Duhul,
Ce mă-nvață a iubi.

Ea și-n noapte e frumoasa,
Luna când rasare iar,
Ca și steaua strălucită,
A Ta dragoste e-un har.

Nici-o alta nu-i în lume,
Doar la Tine-o pot găsi,
Cea a lumii iute trece,
Doar a Ta nu va sfârși.

Cât de minunată este,
Dragostea ce sa văzut,
Sus pe dealul suferinței,
Când urcai umil... tăcut.

E și astăzi ea zărită,
Dealul greu îl urc ușor,
Căci iubirea Ta Isuse,
Mi-a dat aripi pentru zbor.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/268702/nu-i-pe-lume-o-iubire