De te prigonește omul, tu creștine nu uita,
Omul... pe Isus pe-o cruce, fără milă-l rastignea.
Nu privi nici înspre pietre, și Ștefan era lovit,
Însă azi este cu Domnul, el la pietre n-a privit.

Sub dispreț de-ți trece pasul, chiar de este dureros,
Este urma ce-a lăsat-o, ocărât... lovit, Hristos.
Mergi pe ea chiar de suspine, vei înainta mereu,
Este singura creștine, urmă ce-i cu Dumnezeu.

Fii lumină pentru alții, adevărul să-l susții,
Chiar dacă-n a ta slujire, bicele te vor lovi.
Și pe Domnul îl răniră, când pe Golgota urca,
Pentru mine... pentru tine, viața El când își dădea.

Caută neprihănirea, chiar de te vor judeca,
Lasa-n urm-o urmă albă, cum și Domnul o lăsa.
Tu creștine să n-ai teamă, de vre-un om... căci ea va fi,
Teama ce te va conduce, lângă cei ce vor muri.

Curajos sa fii pe cale, orice-n față ți-ar veni,
La mulțimea de pe margini, nici-o clipă nu privi.
Căci mulțimea este drumul, care-i doar rătăcitor,
Ea lovește, ea dărâmă, cu ea merg cei ce cobor.

Întarește-te-n cuvântul, care este dătător,
De iubire și de viață, și de aripi pentru zbor.
Te va mângâia-n durere, te va mângâia-n necaz,
Te va-nviora cuvântul, când te vei afla-n talaz.

Urca fără de oprire, dealul suferinței grea,
Cu privirea doar la Domnul, doar cu El tu vei putea.
Nu privi la om creștine, să privești mereu în sus,
Cel ce ți-a deschis o cale, este Domnul... e Isus.
Amin