Epoleții mândriei să-i dăm jos…
Autor: George Cornici
Album: Pelerini printre versuri
Categorie: Diverse
Proverbe 16:18
“Mândria merge înaintea pieirii
şi trufia merge înainte căderii.”
*********************
Epoleții mândriei să-i dăm jos
Doar umilința să locuiască-n noi
Glorie se cuvine doar lui Hristos
Numai El ne-ndrumă spre viața de-apoi.
După mândrie cădere urmează
(Așa spune cerescul Cuvânt)
Încrederea nu mai e trează
Când furăm din slava Celui preasfânt.
Nimic nu merităm: știm bine
Respirăm numai prin darul de Sus
Pocăința se poate menține
Dând slavă Celui ce-n har ne-a inclus.
Poate ne batem cu pumnul în piept
Spre-a afișa ale noastre succese
De unde-a venit un așa concept?
Din lumea cea plină cu interese.
În propria cursă cad trufașii
Vrând slava necuvenită lor
De-aceea pe drum se clatină pașii
Și nu-L pot vedea clar pe Mântuitor.
Când în smerenie slujba se-mbracă
Spre Cer ridicam glorii în cânt
Și osanale ‘nălțăm chiar dacă
Primim critici cu aspru cuvânt.
Zi de zi în straiul modestiei
Să lucrăm ca fii ai Celui înviat
S-alungăm fala în zona pustiei
C-așa traiul e binecuvântat.
Privind spre cruce cu-al ei efect
Ușor vom putea respinge mândria
Vom da Fiului onoare, respect
Și El ne va umple visteria.
George Cornici
9 FEB. 2024
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/269009/epoletii-mandriei-sa-i-dam-jos