MULTE MĂȘTI ȘI PUȚINI OAMENI
Trăim o vreme a aparențelor în care oamenii par a fi altcineva decât sunt în realitate. Folosesc la maximum hainele, cosmetica, operațiile estetice, diplomele, titlurile, imaginea publică, lauda de sine, banii, mașinile, casele, religia și câte mai câte pentru a arăta o altă față decât cea reală.
Nicolae Iorga spunea odată că “oameni sunt mulți dar puțini sunt oameni”.
Mergând prin viață întâlnești mai multe măști decât oameni.
Cred că oamenii uită că măștile ce le poartă de fapt descoperă cine sunt ei în realitate. Oamenii încearcă să fie ca icebergurile; să arate doar o mică parte a vieții lor, doar cea permisă să fie văzută de alții.
Victor Hugo a spus: “virtuțiile au văluri, viciile măști.”
Oamenii deseori pretind că sunt ceea ce ei știu că nu sunt.
DE CE OAMENII POARTĂ MĂȘTI?
Să înțelegi un om trebuie să te uiți la inima lui nu la fața lui. Nu te lăsa înșelat de ce vezi în exterior, interiorul spune o poveste diferită. Felul cum vedem lumea este o reflecție a interiorului nostru. Inima este locul de unde pornesc toate gândurile, dorințele și acțiunile noastre. Ca oameni, avem capacitatea să ne ascundem adevărata față a inimii dar nu și de Dumnezeu. O față frumoasă nu va putea ascunde o inimă hâdă pentru mult timp. Este imposibil pentru un om să fie fericit doar punându-l într-un loc fericit dar neavând o stare de fericire a inimii. O inimă murdară nu o speli cu șampon și nici nu-i schimbi starea cu cosmetică. Unei inimi murdare nu îi plac regulile. Ce bine ar fi să practicăm și o dietă a inimii care să aducă o dezintoxicare de rău, mizerie și păcat! Să practicăm un pic de sport pentru sănătatea ei ca: asumarea responsabilității, aruncarea măștilor la distanță, maratonul disciplinei minții sau alergarea peste obstacolele și poftele inimii. Haina scumpă nu face un om de valoare. Păcatul nu este doar o alegere greșită or o faptă greșită. Păcatul este dorința de a face voia dușmanului lui Dumnezeu. O inimă murdară nu mai este sensibilă la șoapta Duhului Sfânt. Dumnezeu într-un final va judeca cu dreptate o inimă rea, însă până atunci, noi ne pedepsim pe noi înșine. Dacă inima arde de răutate, omul nu trebuie să aștepte să înflorească florile. Un om de caracter nu educă doar mintea, educă și inima. GARBAGE IN, GARBAGE OUT - este un slogan cunoscut. Vorba populară “ ce-i în gușă și-n căpușă.” Cu cât un lucru este mai interzis cu atât inima trage să îl aibă. Așa a fost din grădina Edenului. Inima este singurul instrument stricat care continuă să funcționeze. Ieremia 17:9,10 – "Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima şi cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui."
Ciudat este că inima omului mereu e are dreptate în lucrurile care nu o privesc.
Într-o zi, Isus, adresându-se fariseilor, le spunea “ vai de voi, că voi curățați vasul de dinafară, ( de văzul lumii, pentru imagine, popularitate) pe când înăuntru e plin de mizerie și pofte, (adevărata realitate a vieții)”. Dacă este o diferență între ce este cineva în mintea lui, sau mai bine zis, dintre viața lui ascunsă și cea publică, există o mare problemă de ipocrizie. E periculos omul care una are pe buze și cu totul altceva în inimă. Un ipocrit, este ca un ou clocit, vopsit frumos la sărbătoarea Paștelui. Fățarnicul are față de aur, ochii de cristal și inimă de șarpe. Fățarnicul este un om pictat ca înger cu inimă de drac. Mă gândesc, un om cu două fețe, pe care o spală dimineața?
Fățărnicia este păcatul cel mai nevinovat al multora. Unii o consideră un fel de legea adaptării la jungla lumii, în lupta pentru imagine, putere și poziție. Trist este că creștinii o folosesc pentru aceleași scopuri, indiferent de denominație. Cred că lingușeala este soră geamănă cu fățărnicia: lingi mâna care nu-ți place, să obții ceva. Mulți îl urmau pe Isus pentru minuni, pentru mâncare, pentru diferite interese, numai nu pentru ce trebuia: mântuirea sufletului. Majoritatea în curtea lui Pilat au strigat: “Răstignește-L!” Ipocritul face lucrul lui Satan în biserica lui Hristos. Ipocrizia este masca publică pentru rușinea dinăuntru. Dumnezeu, uitându-se la poporul Israel, remarcă: “ poporul acesta Mă cinstește cu buzele dar cu inima este departe de Mine.” Sfințirea fariseică este modul în care se acoperă rușinea păcatului săvârșit cu nerușinare și cu multă ușurință. De ce nu ne ascultă Dumnezeu? Pentru că El ar vrea să ne întâlnească pe noi și nu masca noastră. Ca să arăți ceea nu ești și să ascunzi ceea ce ești, îți trebuie doar o mască de ipocrit. Vorba lui John Bunyan, sfânt la pupitru și drac acasă. Într-un sfârșit, fățărnicia îl va surprinde pe om exact după ipocrizia lui. La sfârșitul vieții, când va ajunge la porți și va zice “Doamne deschide!”, va auzi cuvintele “Nu te cunosc!”. Toată viața a avut cu totul altă față: de sfântoc, de prelat, de familist, de moralist, de instructor, de mustrător, de apărător al credinței dar nu de om și de credincios. Acolo măști nu mai sunt. Dacă a umblat cu măști, fața nu-i va fi cunoscută. De multe ori Domnul caută să îi vadă pe oameni dar, în schimb, vede des, doar măști.
E de neînțeles cum această viață scurtă să o trăiești pentru a primi aplauze de la alții.
E teribil să îți pierzi orice răsplată pentru motivul că tot ce ai făcut a fost un “show off” pentru care ți-ai luat răsplata - câteva laude.
Fapta laudă pe om nu gura. Lauda de sine este cea mai greșită înțelege a slavei. Nimeni nu și-a putut crește valoarea de sine prin zidirea unei imagini personale pe lăudăroșenie. Foamea după atenție distruge și bunătatea sufletului și binele făcut transformându-l într-o faptă rea. E bine să faci mai mult decât arăți și să spui mai puțin decât ști. Oamenii au pierdut mii de momente extraordinare doar pentru că, în loc să trăiască momentul, au căutat o modalitate de a se lăuda cu el. Cu cât ști cine ești cu atât ai mai puțină de nevoie de aprecierea sau lauda altora.
Dumnezeu nu poate umple un om cu harul Său dacă deja omul este plin de sine. Cei care se laudă nu pot străluci. Nu fă nimic să impresionezi pe alții, nu se merită. Prea mult egoism și laudă de sine distruge orice talent sau chemare. Nu e nevoie să te bagi în credite pentru a cumpăra ceva cu care să atragi atenția și să te lauzi, plătești prea scump și nu obții nimic în schimb. Biserica nu este locul în care să fim văzuți. Este locul în care slujim în așa fel încât să se vadă El nu noi.
Matei 6:1 – "Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru, care este în ceruri.
Matei 6:2 – "Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata."
Matei 6:5 – "Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.
Matei 6:16 – "Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii, care îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.
PE UNDE TRECI FĂ SĂ FIE MAI BINE DECÂT ÎNAINTE DE A AJUNGE ACOLO. ȘI PLEACĂ REPEDE CA SĂ LAUDE FAPTA ȘI NU TU.
Mereu vor fi ochi care se vor uita după alții. Dar pentru că sunt ochi care se uită după alții, unii fac fapte doar de ochii lumii. Oamenii vor străluci doar în ochii celor lipsiți de profunzime. Prea mulți pozează pentru ochii altora. În țara orbilor, chiorul este împărat, iar fiecare arată ca un fotomodel în ochii lor. Cei care înfăptuiesc de ochii lumii, imaginea lor este un fel de gumă de mestecat a ochilor; nu hrănesc cu nimic. Sticla mereu vrea să strălucească, diamantul își știe valoarea. Faptele făcute de ochii lumii sunt ca hainele scumpe îmbrăcate peste un suflet sărac. Un om are valoare când prietenii lui spun prietenilor lor că el este prietenul lor. Când un om nu este ceea ce vrea să pară, se va strădui să demonstreze, trăind de ochii lumii. Un om cu valori, mereu va face lucrurile corect, le va face foarte bine și va arăta celorlalți că îi pasă. Oamenii știu că ei nu pot fi mai buni decât ultimul show. Imaginea falsă costă scump la întreținere. Oamenii nu realizează că faptele publice descoperă, în secret, adevăratul caracter. Faptele bune, rău intenționate sunt ca săritul cu parașuta fără să o deschizi.
De ochii lumii nu-ți folosește la nimic, ba mai mult, aduce suferință. Când porți masca faptelor de ochii lumii, într-o zi vei dezamăgi când oamenii îți vor vedea adevărata față.
În viață poți întâlni multe ciori care se cred mari ciocârlii. Îngâmfarea este boala eului ce trebuie reparat. Un om nu trebuie să se facă de nimic pentru a arăta smerit. Pavel spunea: ”nimeni să nu aibă o părere mai înaltă despre sine DECÂT SE CUVINE. “ Omul care își știe valoarea nu va aluneca nici în umbra inferiorității dar nici nu se va cocoța pe gardul mândriei de sine. Nimeni nu știe de-ajuns, însă îngâmfatul știe prea multe. Aroganța este inspirată de ignoranță și orbește inima omului. Sunt oameni, care, sunt așa plini de sine că te miri că nu crapă hainele pe ei. Aroganța este sentimentul de superioritate care transformă “noi” în “eu”. Este genul de om care, la toată treaba, a spus un cuvânt, restul au muncit, iar el pretinde aplauzele. Este omul căruia nu îi ajunge niciodată puterea sau popularitatea pentru a fi sigur și mereu trăiește cu frica că nu primește destul respect pentru cât merită. Aroganța mereu va face un om să se supraestimeze și pe alții să îi subestimeze. Un om de valoare nu râde de greșeala altuia ci, cu compasiune, îl ajută să se ridice. Îngâmfarea este piedica care oprește un om să devină înțelept. La prea mulți, Dumnezeu a fost înlocuit cu oglinda. Aroganța și nerușinarea merg mână în mână.
"Există două feluri de mândrie, amândouă și bune și rele."Mândria bună” reprezintă demnitatea noastră și respectul față de noi înșine."Mândria rea" este păcatul mortal al sentimentului de superioritate care duhnește a dispreț și aroganță." - John C. Maxwell
DACĂ AI CĂDEA DE LA ÎNĂLȚIMEA VALORII CARE CREZI CĂ O AI, TE-AI ACCIDENTA RĂU?
Oamenii sunt fascinați de talente și popularitate. Dumnezeu este impresionat de caracter. Când pierzi bani, nu ai pierdut mai nimic, când pierzi sănătate, ai pierdut ceva, când ți-ai pierdut caracterul, ai pierdut totul. Cunoștința și bogăția îți oferă putere, însă caracterul îți oferă respect. Obiceiurile se transformă în caracter. Nu temperamentul trebuie să îl schimbi, că nu vei putea, ci caracterul. Popularitatea este ceea ce cred alții despre tine, caracterul este ceea ce ești tu cu adevărat. Caracterul este zidit pe principii respectate, ipocrizia pe compromis. Oamenii cu caracter pot înțelege și ierta. Un caracter puternic și bun nu se vede când lucrurile merg bine ci când omul este pus cu spatele la zid. Toată lumea vrea ceva să se construiască și să fie bine întreținut dar puțini sunt cei care vor să construiască și să întrețină. Un om cu slăbiciuni în atitudine descoperă un caracter slab. Caracterul se vede dacă stai drept nu dacă ești ținut drept. Banii sunt o influență bună sau rea asupra omului: depinde de caracterul lui. Cei mai mulți cheltuie și se concentrează pe reputație nu pe caracter. O obișnuință rea avută de multă vreme fără a fi oprită îți dă impresia că este bună și ești corect. Cum toate drumurile duc la Roma, tot așa, tot ce facem duce la descoperirea caracterului nostru. Caracter înseamnă să-ți asumi responsabilitatea pentru tot ce faci, spui, gândești, reacționezi, dorești sau decizi. Fuga de responsabilitate este slăbiciunea caracterului și purtarea măștii. Unii o spiritualizează spunând “așa a vrut Dumnezeu” sau asta este “karma” mea, ghinion, noroc, destin, fatalism, “ce mi-e scris pe frunte asta mi-e dat” trăind un “calvinism” iresponsabil, rușinos, lipsit de dorința de a schimba ceva.
Renunță la mască nici Dumnezeu nu te va recunoaște!