Într-o sâmbătă după masă, după ce toată lumea făcuse curăţenie şi mai stăteau în grupuri de vorbă, eu singur mai lucram la o maşină de găurit. Stanca verifica curăţenia pe sub schele şi rafturi şi a găsit un canal în beton pe unde treceau nişte cabluri de alimentare cu curent la o maşină de roluit tablă, groasă unde era şpan şi mizerie. Nu a chemat pe niciunul din cei ce stăteau de vorbă, ci m-a chemat pe mine să curăţ canalul. Am tras cu mâna să scot şpanul dintre cabluri, fiind undeva izolaţia distrusă, s-a produs un scurtcircuit, s-a auzit o pocnitură, s-a produs o flamă foarte puternică, şi eu am căzut de spaimă. În toată secţia s-a făcut linişte, fiindcă s-a deconectat curentul pe tot sectorul. Lumea s-a adunat cu grămada în jurul meu, dar a venit repede Stanca şi i-a alungat:
— Ce aţi venit să vedeţi? Mai puţin cu unul, mai mult cu o pită şi gata.
— Şi tu ce te-ai speriat aşa tare? Şi-aşa nu se leagă curentul de voi pocăiţii.
Eu eram într-adevăr alb la faţă de spaimă, dar nu simţisem deloc curentul. Slavă Domnului!