Bucuria
Autor: Nicoleta Adascălului
Album: fara album
Categorie: Diverse
1. Dacă vrei s-ai bucurie într-o lume atât de rea
Ancora mereu să-ți fie în Isus și-n jerta Sa.
Bucuria este roada sufletului mântuit
Care strigă-n gura mare: “Sunt iertat! Sunt fericit!”

2. Bucuria e cununa celor care-s în Cuvânt
Cugetă la El într-una, iar spre cer își iau avânt
Au încredere deplină în Hristos Cel răstignit
Scopul lor e să trăiască pentru Domnul lor slăvit.

3. Dacă vrei s-ai bucurie, ochii pironiți spre El
Să îți fie toată viața! Slava Lui să-ți fie țel
Bucuria stă-n aceia care zilnic mulțumesc
Și-s plini de recunoștință, prin credință ei trăiesc.

4. Bucuros este acela ce trăiește-n dragoste
Lăcomia nu cunoaște, ci se dăruiește
Bucuria e în omul care-i zilnic iertător
Vorba bună o rostește și de bine-i făcător!

5. Bucuria și ascultarea sunt prietene mereu
Împreună oglindesc chipul lui Isus ceresc.
Bucuria este leacul când urcușul este greu
Oasele ea întărește, prinzi puteri precum un leu.

6. Bucuria e-o poruncă ce-i lăsată de Isus
Bucurați-vă-n nădejde, vom ajunge-n ceruri sus.
Bucurați-vă în Domnul! Bucurați-vă mereu!
Prin aceasta veți da slavă zi de zi lui Dumnezeu.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/269253/bucuria