1. Te laud, Domnul meu iubit,
cu-a inimii simţire nouă,
c-un cânt din dragoste ţâşnit,
udat de-a harului Tău rouă!

R: Mereu, în pribegia mea,
îmi înnoieşti a Ta iubire,
ca proaspăt să Te pot cânta,
cu-o tot mai plină fericire!

2. Nu pot să număr și să spun,
a Tale binefaceri, toate,
cum nu pot, Tatăl meu cel Bun,
să număr ale nopţii astre!

3. În Cerul Tău nemărginit
și pe pământul cel de tină,
Tu, mari minuni ai făptuit:
ai zis, și-ndată-a fost lumină!

4. În toate câte le privesc,
văd taine mari şi minunate,
că nu-mi ajung să Te slăvesc,
mai multe vieți, de mi-ar fi date!

5. Părinte Drag și Dumnezeu,
primeşte lauda smerită,
ce-a izvorât din pieptul meu,
cu-ntâia rază-n zori mijită!

I: volumul 1, cântarea 287