La râurile Babilonului

( Cuprinde Ps. 137.)

Pe malurile încântatoare, ale râurilor Babilonului
Şedeam jos, în captivitatea noastră, şi plângeam,
Când ne aduceam aminte de desfătările Sionului
Pe un pământ străin, unde străini de dor tânjeam.

În sălciile din ţinutul acela, cu crengi mirositoare
Ne atârnasem harfele, să ne închinăm Domnului,
Căci asupritorii noştri, cereau bucurie în cântare,
Zicând: " Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!"

"Cum să cântăm noi cântările sfinte ale Domnului,
Pe un pământ străin? Ierusalime, dacă te voi uita,
Şi nu mă voi ruga pentru tine şi binele poporului,
Atunci să-şi uite dreapta mea tăria şi iscusinţa sa!"

"Să mi se lipească limba de cerul gurii-ntotdeauna
Dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, în pribegie,
Dacă nu voi face din Ierusalim, meditand întruna
Culmea bucuriei mele, culmea fericirii, în veselie!"

"O, adu-Ţi aminte, o Doamne, de copiii Edomului
Ce ne vreau pieirea, punându-ne-n a focului pară!
Şi care-n ziua nenorocirii noastre şi a Ierusalimului,
Ziceau: " Radeţi-l, radeţi-l din temelii!" Să piară!

"Ah, fiica Babilonului, dată pradă pustiei, ca năluca
Ţi se va întoarce peste vremi la fel tot ce ţi-ai dorit,
Răul pe care ni l-ai făcut! Ferice de cine va apuca,
Pe pruncii tăi şi-i va salva dela zdrobirea de granit!"

Flavius Laurian Duverna
21 februarie 2008