Jertfa nebunilor
În Cartea Eclesiastului capitolul 5:1, Duhul lui Dumnezeu avertizează pe oricine calcă pragul Casei Lui și-i spune răspicat:
„Păzeşte-ţi piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi, decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta”.
Cuvintele acestea nu sunt scrise doar pentru știința noastră, sau ca să avem cunoștințe Biblice mai vaste, ci ele, sunt Lege pentru oricine intră în prezența Domnului.
Și oricine calcă pragul Casei lui Dumnezeu, trebuie să se supună în dragoste, Stăpânului și să-I respecte „condițiile”, ca să beneficieze de binecuvântările lui Dumnezeu.
Cine nu se supune standardelor lui Dumnezeu, este numit: nebun și jertfa lui nu este primită, întocmai ca și jertfa lui Cain.
Cel mai mare rău al creștinilor din zilele noastre, este faptul că ne-am obișnuit cu adunarea; ne-am obișnuit cu „programele”, cu cântările, cu predicile și venim la adunare ca la ceva obișnuit.
Am uitat că de fapt, întâlnirea la Biserică nu este o întâlnire obișnuită și nu este o întâlnire oarecare, ci este întâlnirea extraordinară cu Cel ce Și-a dat viața ca preț de răscumpărare pentru noi.
Ori de câte ori intrăm în Casa Domnului, avem o întâlnire specială cu Isus Cristos, Domnul și Împăratul. Așa ne-a spus, că El va fi întotdeauna prezent în mijlocul celor doi, sau trei care se adună în Numele Lui.
Nu întâmplător Eclesiastul poruncește în 5:1 „păzește-ți piciorul când vii în casa lui Dumnezeu”. Pentru că aici este poarta cerului.
Aici coboară îngerii Domnului, care duc mărturia închinării și a slujirii înaintea lui Dumnezeu. De aceea trebuie să fii foarte atent cum te rogi, cum te închini înaintea lui Dumnezeu și cu ce atitudine stai în Casa Sa.
Bărbații trebuie să ridice mâini curate, femeile să aibă învelitoare pe cap( peste părul care îi este dat ca podoabă) 1 Corinteni 11.
Venirea la Biserică nu este pentru distracţie, sau pentru a asista la un spectacol religios, ci este din nevoia sufletului fiecăruia de a se apropia de Altarul de milă și îndurare al lui Dumnezeu.
Pe unii nebuni îi găsești în spitale, în Ospicii, dar sunt unii, pe care îi întâlnești și în biserici.
Ciudat este faptul că, nici unii nici alţii, nu ştiu că sunt nebuni.
Nici unii nici alții nu-și dau seama că în nebunia lor pot să facă mult rău semenilor lor, însă cei despre care vorbește Eclesiastul sunt mai vinovați pentru că aduc prejudicii lucrării lui Dumnezeu.
Despre primii, despre cei internați în Ospicii, medicii psihiatrii pun diagnosticul și spun că sunt nebuni; pentru ceilalţi Dumnezeu pune diagnosticul și spune că sunt nebuni.
Cei din spitale nu aduc jertfă.
Se pare că doar cei din biserici aduc jertfe!
Cum este jertfa nebunilor? Cum arată ea? Cine o aduce?
Oare câţi dintre cei ce intră în Casa lui Dumnezeu aduc jertfa nebunilor, fără să știe măcar că lucrarea lor este defăimătoare la adresa lui Dumnezeu?
Oare câți „nebuni” care intră în Casa lui Dumnezeu, aduc jertfă, întristând pe Duhul Sfânt?
Nu mulţi, dar nici puţini, pentru că Dumnezeu vorbeşte despre ei la plural! „…căci ei, nebunii, nu ştiu că fac rău cu aceasta”.
Să vii în Casa lui Dumnezeu şi în timp ce frații se închină, tu să judeci pe unul sau pe altul, înseamnă să aduci jertfa nebunului.
Anania și Safira, au adus jertfa nebunilor, mințind pe Duhul Sfânt, după cuvintele lui Petru. Faptele Apostolilor 5:3 „Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ți-a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfânt…?”
Fii atent; că nebunia și faptele ei, nu sunt din Dumnezeu, ci de la Satana!
Să intri în Casa lui Dumnezeu cu gând rău şi să butonezi telefonul, sau să judeci ca să batjocoreşti pe frații tăi; să nu faci altceva, decât să „vânezi” greșeli, ca să ai motiv de bârfă, înseamnă să aduci jertfa nebunului.
Ferește-te de asemenea atitudine!
Domnul Dumnezeu, îți pune înainte un articol din Legea Sa: „…Să nu aduci jertfa nebunilor…”
În loc să iei seama la cuvintele rostite prin îndemnurile la rugăciune, sau la cuvintele și învățăturile predicilor, ca să crești spiritual, tu judeci. Lucrul acesta, înseamnă să aduci jertfa nebunilor.
„…şi apropie-te mai bine să asculţi…”
Să ai o viață dublă, să trăiești în păcat și să vii în Casa lui Dumnezeu cu nonșalanță, înseamnă să aduci jertfa nebunilor.
Dumnezeu primeşte numai jertfa înţeleptului, adică jertfa adusă cu atenţie, cu multă grijă, cu râvnă înțeleaptă, cu sfinţenie, cu bucurie, în dragoste frățească.
În Vechiul Testament, oamenii lui David au încercat să aducă Chivotul Domnului la Ierusalim, dar aşa cum le-a trecut lor prin cap; cu nebăgare de seamă. Adică L-au adus cu intenţii bune, dar nu după porunca și după Legea lui Dumnezeu dată lui Moise în pustie.
Domnul Dumnezeu din cer, a urât asemenea atitudine și în consecință, Uza a fost trăsnit pe loc, tocmai din cauza neascultării și a jertfei nebunilor.
De aceea trebuie să fim cu mare atenţie la felul cum venim în Casa lui Dumnezeu, cum ne comportăm și cum ne prezentăm în fața Domnului.
Domnul Dumnezeu să ne dea înțelepciune!