Isuse scump, la crucea Ta
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Isuse scump, la crucea Ta, umil în rugăciune,
Eu vin căci vreau să mă salvezi, de-ntunecata lume.
Să te iubesc mai mult aș vrea, căci dragostea mă ține,
Sub harul Tău, pe mâna Ta, departe de ruine.
Dar și atunci când prigonit, eu sunt împins în vale,
Vreau gândul meu să fie-n zbor, chiar de-oi cânta de jale.
Eu știu că-n zbor spre ce-i ceresc, e lupta mult mai mare,
Dar eu mai știu că zborul greu, e plin de îndurare.
Să fiu iubit de-al Tău fior, de dragoste divină,
Ființa mea să o-nconjori, adânc când ea suspină.
Doar Tu-ai putea să mă ridici cad voi cădea pe cale,
Să simt puterea Ta aș vrea, când eu voi merge-agale.
Îmi plâng un greu ce-adeseori, în fața mea se-arată,
În el să faci să pot iubi, mereu ca prima dată.
De-oi apleca privirea mea, ca să privesc pământul,
Să fii Tu Cel care oprești, furtuna grea... și vântul.
Văd stropi de sânge care curg, pe crucea blestemată,
Cu el te rog ființa mea, să fie ea spălată.
Un cuget doar curat să am, în voia Ta cerească,
Aici să te slujesc mereu, pân-voi ajunge-acasă.
El poate rani a vindeca, căci Tu ești vindecare,
Prin sânge sfânt Tu viață dai, mai dai eliberare.
Un strop pe creștet să îmi torni, să pot simți sfințirea,
O haină albă ca să am, să știu ce-i nemurirea.
Uitării Tu să nu mă dai, la poala crucii Tale,
Mereu voi sta chiar drumul meu, de-ar fi numai o vale.
Sub ochii Tăi vreau sa rămân, ma vor păzi întruna,
Mă țin mereu pe urma Ta, ca să primesc cununa.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/269479/isuse-scump-la-crucea-ta