Mă strig-o urmă-nsângerată,
De stropi de sânge sunt strigat,
Să îmi îndrept îndată viața,
Să stau departe de păcat.

Mă strigă spinii care fruntea,
Fără de mil-o străpungeau,
Să nu cuprind vre-o răzvrătire,
Ca fruntea eu smerit să stau.

Mă strigă palmele străpunse,
Mă strigă azi durerea lor,
Îmi spun sa fiu un rod mai dulce,
Să nu fiu rod otrăvitor.

Îmi spun sa fiu cu-a mea privire,
Numai spre cer chiar de sunt nori,
Să lupt în luptă și pe cale,
Să strâng a cerului valori.

Ma strigă rănile ce-odata,
De bice spatele-au rănit,
Îmi spun să caut doar sfințirea,
Să fiu mereu neprihănit.

Durerea lor în nopți mă strigă,
De veghe eu să stau mereu,
Să nu adorm... căci ațipirea,
E oarbă... pe un drum mai greu.

Mă strigă ochii ce odată,
Priveau în sus doar mijlocind,
Îmi spun să merg prin cele toate,
Ce-s astăzi grele... doar iubind.

Îmi spun să nu îl dau uitării,
O jertfa mare ce-a adus,
Este salvarea omenirii,
Căci jertfa sfântă... e Isus.

E glasul Său cel ce se-aude,
Ce-n mine Duhul a-nviat,
De El ascult... El mă va scoate,
La locul cel mai luminat.

Durerea Lui ce azi mă strigă,
Care pe-un deal El a simțit,
Mi-aduce-n inimă căință,
Să-l fac doresc doar fericit.

Să-i când din zori a Sa iubire,
Să-i fiu doresc un rob plăcut,
Să-i dau vreau inima întreaga,
E viu, e viu... l-am cunoscut.

E viu... El este-n orice floare,
Azi nu mai simte suferinți,
S-a înălțat sa pregătească,
Un loc divin plin doar de sfinți.
Amin