Hristos este Taina
Autor: Traian Dorz
Album: Eternele Poeme
Categorie: Zidire spirituala
Hristos este Taina Sfintelor Scripturi
fiecare slovă poartă-al Lui Semn Sfânt,
peste toate-i umbra Sfintei Lui Făpturi,
Numele-I ascunde fiece cuvânt.
Din Genesa până la Apocalips
prin versete umblă pașii lui Hristos,
uneori mai tainic, - alteori deschis,
când fiind în umbră, când străluminos.
Ca printr-o pădure când e soare plin
trece El prin toată Biblia mereu,
uneori L-ascunde câte-un tei ori spin,
și-apoi iar străluce ca un Dumnezeu.
De la-Ntâia Seară cea din Început
până după Miezul-Nopții cu profeți,
El e-Acel Luceafăr îndreptând tăcut
ochii lor spre Ziua Marii Dimineți.
Dar din Dimineața Marii Lui Iviri
când slăvit deschide Noul Legământ
toate-I pier în fața Marii Străluciri,
e-n Etern Solstițiu Soarele Lui Sfânt.
Se rotesc de-atuncea secole și spații
când cu seri de beznă, când cu dimineți,
pier și nasc întruna alte generații
ci Hristos Rămîne Veșnic și Măreț.
Cercetați Scriptura din genunchi, smeriți,
doar așa-i pătrundeți strălucitul Semn
numai ochii-n lacrimi pot privi uimiți
Taina și Minunea de pe-al Crucii lemn.
Cercetați Scriptura, prosternuți pios
mergeți pân-la Cruce și rămâneți Sus,
singura Salvare-i numai în Hristos
și-o puteți cunoaște numai prin Isus.
Cele Două Nume au un sfânt înscris
fiecare-ntrânsul cuprinzând un Har,
în Hristos e unic Harul cel Promis,
și-n Isus e Harul de-al pătrunde Clar.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/269847/hristos-este-taina