Unii, când își prezintă mărturia, vorbesc despre toate dificultățile care s-au rezolvat în clipa în care și-au predat viața lui Hristos. Povestea mea este destul de diferită. Dumnezeu m-a trecut prin focul curățirii, pentru ca păcatul meu să iasă la suprafață, obligându-mă să recunosc adevărata lui hidoșenie. Numai după ce l-am privit astfel, am putut să-L văd limpede pe Isus, așa cum Îl văd acum.

M-am născut în ceea ce credeam că era o familie creștină normală. În fiecare duminică dimineață mergeam la biserică. Îmi plăcea Dumnezeu, dar nu-mi plăcea biserica. Când aveam patru ani, fără să vreau, am spart dintele băiatului pastorului cu o jucărie yoyo, în timp ce familia lui venise la noi la cină. Încă îmi amintesc teama care l-a cuprins pe tatăl meu și că m-a pedepsit cu asprime, deși pe vremea aceea nu înțelegeam pe deplin ce se întâmplase.

Școala primară a constituit o provocare pentru mine. Nu eram ca ceilalți băieți. Eram scund pentru vârsta mea, aveam sub greutatea normală și nu mă pricepeam prea bine la sporturi. Pe atunci nu recunoșteam față de mine însumi, dar în adâncul sufletului eram profund rănit și mânios. În primii ani de școală nu am simțit niciodată cu adevărat că mă potriveam cu ceilalți băieți. Totuși, era o școală creștină bună și citeam zilnic din Biblie. Într-o zi, pe când mă aflam în autobuz, întorcându-mă acasă de la școală, m-am hotărât să iau mesajul biblic pentru mine.

Când aveam doisprezece ani, am început să observ ceva diferit la mine. În loc să fiu atras de fete, am început să fiu atras de prietenii mei. Nu aveam idee de ce. Mi-a rămas puternic în memorie cum unul dintre prietenii mei și cu mine am hotărât să ne dezbrăcăm complet și să ne uităm la televizor, aflându-ne la parter la el acasă. Deși nu a existat contact fizic, îmi amintesc limpede emoțiile mele puternice, profunde. Faptul de a sta dezbrăcat cu unul din prietenii mei m-a făcut să mă simt confortabil, iubit, prețuit și acceptat. Pur și simplu, părea ceva normal.

Liceul a fost dur. Mânia mamei mele datorită abuzului pe care îl suferise în trecut a început să se ridice la suprafață. A devenit aproape sociopată și striga la mine ore în șir fără vreun motiv aparent. Ceea ce s-a întâmplat pe toată perioada liceului. Când aveam cincisprezece ani, am fost botezat. Când aveam șaptesprezece ani, am recunoscut față de mine însumi că eram homosexual, dar am decis să continui să Îl urmez pe Domnul. În același an, mama a început să bea și să devină violentă. Când am spus altora ce se întâmpla, nu m-au crezut. Dar în toate acestea, Dumnezeu a fost refugiul meu.

Am terminat liceul și am mers la universitate. Vroiam să devin profesor de muzică, deci am studiat muzica, apoi cum să predau. Partea de predare a pus o presiune extraordinară pe mine. La școala la care am fost repartizat, copiii erau îngrozitori. Eram tratat ca un gunoi la școală și eram tratat ca un gunoi acasă. Plângeam mult. Viața mea era îngrozitoare.

Într-o zi, după ce terminasem de predat, m-am simțit atât de deprimat încât nu mi-a mai păsat. Mă săturasem să tot simt durere și să nu simt nimic. Mi-am amintit cât de bine mă simțisem dezbrăcat în prezența prietenului meu când aveam doisprezece ani. Doream cu disperare să retrăiesc ce simțisem atunci, să mă simt iubit și acceptat și, într-un moment de nesăbuință și de slăbiciune, am deschis laptopul și m-am uitat la selfie-uri cu adolescenți dezbrăcați. După aceea m-am simțit atât de groaznic, încât mi-am șters totul din minte. În ceea ce mă privea, nu s-a întâmplat niciodată.

În anul care a urmat totul s-a năruit în viața mea. De câțiva ani, tatăl meu avea o relație secretă cu un adolescent de la biserică, iar în acel an cineva a aflat. În aceeași zi părinții mei s-au despărțit, iar eu am renunțat la tata. Zile întregi m-am simțit bolnav din cauza șocului și a stresului. Era prea mult. Tot pe atunci am decis să plec de acasă și să locuiesc pe cont propriu. Cu trecerea lunilor, m-am cufundat în depresie. Mă aflam într-un întuneric total. Mă simțeam blestemat de Dumnezeu. În multe nopți zăceam întins în pat, treaz; complet imobilizat de teamă. Era greu de crezut că toate acele lucruri mi se întâmplau mie.

Într-o seară, mă aflam în mașină, în parcarea bisericii, după o slujbă de seara din timpul săptămânii. Ajunsesem la capătul puterilor. Am strigat: „Dumnezeu, urăsc totul! Îmi urăsc familia! Urăsc faptul că sunt homosexual! Îi urăsc pe creștinii care nu-mi înțeleg durerea! Dar cel mai mult, Dumnezeule… Te urăsc pe Tine!” Apoi am ridicat cuțitul. Am decis că singurul lucru pe care îl puteam face era să mă omor înjunghiindu-mă în inimă. Dar nici măcar asta nu ar fi fost de ajuns. Vroiam să mă întorc împotriva lui Dumnezeu și să ucid cât de mulți creștini puteam, înainte de a mă omorî.

Dintr-odată, prezența lui Dumnezeu a umplut mașina și s-a lăsat tăcerea. Nu mai avusesem niciodată parte de așa ceva. Îmi era atât de frică, încât nu mă puteam mișca și nu puteam vorbi. Dar în același timp, am simțit că Dumnezeu mă iubea pentru cine eram, nu pentru cine încercam să fiu. Când prezența s-a estompat, am condus spre casă nedumerit de ceea ce tocmai se întâmplase.

Din acel moment, lucrurile s-au schimbat. Încă încercam să înțeleg ceea ce tocmai avusese loc. Sexualitatea nu s-a schimbat, dar în adâncul inimii mă simțeam iubit. Din ce alt motiv m-ar fi mântuit Dumnezeu? Foarte încet, învățam cum să mă încred în El în toate.

La sfârșitul anului următor am obținut calificarea de profesor și am început să lucrez ca profesor angajat temporar la un liceu local. Eram bun ca profesor, iar școala mi-a dat de lucru din plin. Îmi iubeam elevii, dar în interior simțeam un conflict. În fiecare zi mă luptam în secret să țin întunericul la distanță.

Șase luni mai târziu, totul s-a prăbușit. Una din mamele de la biserică a observat că foloseam puțin cam mult atingerile, ca profesor de școală duminicală. Mai târziu în după-amiaza respectivă m-a sunat și mi-a spus că nu mai eram bine venit în casa ei. Imediat ce am închis telefonul, toate emoțiile puternice m-au lovit dintr-odată. Îmi amintesc faptul că mi-am privit mâinile. Arătau ca ghearele unui monstru. În suferința mea profundă și în confuzia mea, m-am dus la spital. Le-am povestit totul, dar nu am primit niciun sprijin.

A fost pus în mișcare un proces sistematic prin care mi s-a interzis orice avea cât de puțin de-a face cu copiii. Știam că urma să se întâmple, dar tot m-a durut. Pastorul meu părea să înțeleagă doar parțial groaza care mă cuprinsese. Apoi, când credeam că mai rău de atât nu se putea, am primit prin e-mail o acuzație falsă de la Oficiul pentru Protecția Copiilor.

Copleșit, m-am urcat în mașină și am plecat de acasă. Tot ce vroiam era să beau cât de multă vodcă puteam și să mă gazez în mașină. În retrospectivă, cu siguranță aș fi făcut-o, dar fiindcă Dumnezeu îmi salvase deja viața, am decis să continui să mă încred în El. M-am gândit că dacă Dumnezeu a putut să mă scoată dintr-o criză a sexualității, atunci putea să mă mai scoată din una.

După o serie de scrisori către Protecția Copiilor, acuzația falsă a fost retrasă. Poate că cineva a vrut să se răzbune pe mine. În următorii doi ani am trecut printr-un tumult emoțional. Prin harul lui Dumnezeu, lucrurile s-au așezat destul de mult. În întregul proces, Dumnezeu S-a arătat a fi neînchipuit de credincios și de bun.

Povestea mea nu s-a încheiat încă. Dar aștept cu nerăbdare, cu mari speranțe, ce va aduce viitorul. Scopul meu este să Îl glorific pe Dumnezeu făcându-mi cunoscută povestea. Sângele lui Isus poate cu adevărat să îndepărteze cele mai întunecate pete. Este o veste incredibil de bună pentru cei ca mine. Aleluia!

[Trent Matthew. Copyright © Christian Pedophile. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul https://www. christianpedophile. com. Pentru o înregistrare audio cu Trent, vezi YouTube, Trent’s Story.]