Sunt doar om, sunt temător
Autor: Florența Sărmășan
Album: Bunul meu Mântuitor
Categorie: Laudă și închinare
Sunt doar om, sunt temător
Munții sfinți sunt temelie
Pentru marele Sion
Slavă în veci de veci să fie
Pentru al nostru mare Domn
Porțile Sionului
Sunt a Domnului iubire
El vrea bine omului
Și dorește a lui sfințire
Despre Domnul se vorbește
Că e bun și iubitor
Iar pe cel ce se smerește
Îl iartă, e îndurător
El credința ne întărește
Căci pe toți ne vrea salvați
Dragoste ne dăruiește
Și vrea ca să fim buni frați
Să strigăm cu bucurie
Către Dumnezeul sfânt
Să ne ducă-n veșnicie
Când plecăm de pe pământ
Acolo s-avem o casă
Dobândită prin credință
În necaz El nu ne lasă
Ne poartă spre biruință
E puternic Dumnezeu
Toate prin El s-au făcut
El ne va iubi mereu
Ne va fi a vieții scut
Toate Domnul le cunoaște
Toate sunt în mâna Sa
Prin El toate se vor naște
Toate-I se vor închina
Calea sfântă s-o urmăm
Doar prin El vom birui
Și credință să avem
Ai Lui fii, în veci vom fii
Doamne fii îndurător
Și milă să ai de mine
Sunt doar om, sunt temător
Vreau să ajung la cer cu bine.
Amin
Câmpia Turzii, 26 februarie 2024
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/270392/sunt-doar-om-sunt-temator