Cândva eram normal, aveam sentimente normale și o viață normală. Încă îmi amintesc momentul când, copil fiind, totul a început să devină un coșmar. Tatăl meu m-a părăsit și nu am primit dragostea pe care o așteptam de la celelalte rude ale mele. În cel mai negru moment al copilăriei mele, când aveam nevoie doar de dragoste, am fost vătămat sexual de o rudă. Am crescut în mijlocul unei adevărate furtuni, iar când am realizat, deja îi priveam pe copiii din cartier în mod diferit. Am crezut că era ceva trecător și că totul avea să se rezolve în timp, dar nu a fost așa.
La vârsta de șaisprezece ani, în tăcere, mi-am acceptat condiția. Este important să știți că nu am făcut niciodată rău unui copil, nici nu aș face, fiindcă știam că probabil eram cine eram din cauza a ceea ce mi se întâmplase și nu aș putea dori așa ceva cuiva drag. Este interesant că pedofilia nu se reduce la sentimente sexuale. Noi iubim copiii, vrem să le vorbim și să stăm cu ei toată ziua, jucând jocuri cu ei și fiindu-le alături, acesta este motivul pentru care personal cred că un pedofil adevărat nu ar putea face rău unui copil.
Prin urmare, am început să mă implic în activități cu copiii, de genul teatru pentru copii, și în unele activități în biserica mea și așa mai departe. Până am realizat că nu eram un monstru din cauza pedofiliei, că puteam fi un om bun, chiar dacă înăuntrul meu zăcea acel rău. De fiecare dată când Dumnezeu m-a ajutat să înving în luptele dinăuntrul meu, am putut să văd că deși aveam un monstru în mine, acel monstru nu mă conducea. Totuși, din nefericire, am devenit deprimat și L-am întrebat pe Dumnezeu care era sensul a ceea ce mi se întâmpla. De ce eram pedofil? Care era motivul? Mă ura Dumnezeu? Ce am făcut ca să merit așa ceva?
Am ajuns foarte suicidar și chiar mi-am plănuit sinuciderea… În cel mai întunecat moment al vieții mele, am auzit un cântec al Amandei Cook, Casă pe un deal, și a fost ca și cum Dumnezeu mi-ar fi vorbit prin el. Dumnezeu mă iubea. De ce? Nu am idee.
Totuși, El mi-a arătat-o prin numeroase semnale, m-a trimis la acest forum, a folosit oameni ca să mă ajute să văd pedofilia în mod diferit, iar în noaptea sinuciderii pe care o plănuisem, a trimis pe cineva să mă ajute și să îmi spună că nu eram singur și că mă iubea, și nu m-a lăsat să mor. Dumnezeu m-a vindecat de depresie și mi-a dat o slujire, să ajut alți pedofili să Îl găsească și să fie și ei vindecați.
Acesta este principalul mesaj al mărturiei mele: ar trebui să încetezi să Îl întrebi pe Dumnezeu: „De ce?” și să începi să întrebi: „Pentru ce?”. Dumnezeu are un plan pentru viața noastră și te poate folosi chiar și ca pedofil, fiindcă este Dumnezeu și singurul care poate să ia toate cioburile vieții tale și să le transforme în cel mai frumos vas.
Mi-am descoperit slujirea ca pedofil. Sunt un bărbat brazilian care a suferit în singurătate din cauza pedofilei. Nu există un forum ca acesta în portugheză. În Brazilia, singurele lucruri pe care le găsești când cauți pe Google „pedofilia” sunt de genul: „Pedofil arestat”, „Cum să-ți protejezi copiii de pedofili”, „Cum să recunoști un pedofil” și așa mai departe… Dacă nu aș cunoaște engleza, m-aș afla acum într-o mare încurcătură. Pe lângă aceasta, dacă luăm în considerare că cel puțin 1% din populația unei țări este alcătuită din pedofili, doar în Brazilia sunt mai mult de două milioane de pedofili. Dacă avem în vedere numărul vorbitorilor de portugheză din întreaga lume, sunt și mai mulți. Din acest motiv, după ce am fost vindecat de Dumnezeu, am început o cooperare cu cei care au dezvoltat site-ul Christian Pedophile, pentru a-l traduce în portugheză.
Dacă ești brazilian sau vorbitor de portugheză, în curând vom avea acest site în portugheză și vom oferi suport în portugheză prin adresa de e-mail de la pagina Contact. De asemenea, cred că Dumnezeu va trimite și mai mulți oameni, din alte țări, ca să ne ajute în această lucrare. Și sunt sigur că în cer vom primi o răsplată pentru că o facem. Dar tu? De ce nu începi să cauți scopul lui Dumnezeu în mijlocul tuturor ispitelor tale?
[Pedro Luiz. Copyright © Christian Pedophile. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul https://www. christianpedophile. com. Pentru o înregistrare audio cu Pedro, vezi YouTube, Introducing Pedro.]