Chiar cele mai frumoase gânduri
Autor: Augustin Tecar
Album: De la Nașterea din Nou la stăruință
Categorie: Incurajare
Chiar cele mai frumoase gânduri
Rămân în veac fără folos
Când n-ai curajul sau dorința
Să le vezi și folosința,
A le-mplini cât mai frumos
Cum I-ar place lui Hristos.

Fericirea și izbânda
Totdeauna să le-aștepți.
Ele-s date totdeauna
Celor ce-nfruntă furtuna,
Celor curajoși și drepți,
Blânzi, smeriți și înțelepți.

Să nu plângi ca o femeie,
Rușinos și disperat.
Nu e bine să disperi,
Fiindcă n-ai știut să aperi
Curajos ca un bărbat
Ce ți-a fost încredințat.

Dacă n-ai știut să-ți aperi
Ce-aveai scump și fericit,
Plânsul prea târziu te-arată
Și mai apăsat de soartă,
Îndoit nenorocit,
Deci veghează înzecit.

Puțini oameni mari pe lume
Au urmași tot mari ca ei.
Cei mai mulți au fii nevrednici,
De prea puține sunt destoinici.
Și nu știm așa de ce-i.
De ce nu-s vrednici ca și ei?

Poate pentru ca să știe
Orice ghindă că-i un har,
Dar și-o mare datorie
Să fii om de omenie,
Să te naști dintr-un stejar
Ca și fiul lui Agar.
Amin.
(Marți, 4 august 2020)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/271409/chiar-cele-mai-frumoase-ganduri