FIRE SI DUH


În trupul meu de om muritor,
Se dă o luptă între fire şi duh.
Firea vrea, ce ochii văd şi vor,
Duhul vrea ochii spre văzduh.
Firea adună efemere comori,
Duhul viaţă sfântă, inimă curată.
Firea se răzvrăteşte de multe ori,
Duhul spre a cerului comori cată.

Firea nu vede fructul veninos,
Pe care-l creşte în grădină plăcerii.
Duhul adună roade cu mare folos,
Comori ce trec prin focu-ncercării.
Firea adună pe foc paie şi fân,
Duhul adună aurul neprihănirii.
Firea îşi are vrăjmăşia stăpân,
Duhul toate nestematele iubirii.

Inima, în ură, o tot macină firea,
Ş-un compromis o înveninează.
Duhul vrea inimii dezrobirea...
Şi o minte spre veşnicii, trează.
Duhul pentru om râvneşte cerul,
Să intre-n măreţele ei splendori.
Dar firea ucide vieţii, izvorul,
Adună grămadă al păcatelor nori.

Duhul tânjeşte după viaţa eternă...
După mântuirea Divinului Miel.
Răul pune pe fire pecete paternă,
Omul să sufere-n iad alături de el.
Duhul face-n om caracterul divin...
Şi umple inima de agape iubire.
Firea supune omul cu patimi și chin...
Şi-l aruncă în iad, în infernală trăire.

Dă-mi Isuse puterea Ta divină,
Să răstignesc firea-mi păcătoasă.
Sfinţeşte-mă, să fiu fără vină,
Să urmez calea de Tine aleasă.
Fă duhul să rodească în mine,
Un rod bogat spre a Ta Slăvire.
Fire dumnezeiască pune în mine,
Să se uște și să scap de a mea fire.

Să rodească-n inima mea. în zori,
Al smereniei fină-albă zambilă.
Rod bogat din a dragostei, flori:
Credincioşie, bunătate şi milă,
Măreşte Isuse în mine credinţa,
Până dincolo de-a Tale splendori.
Veghează să-mi duc pocăinţa,
Până în ţara de dincolo de nori.

Rod bogat din a dragostei, flori:
Credincioşie, bunătate şi milă,
Să rodească-n inima mea-n zori,
Al smereniei fină-albă zambilă.
Măreşte Isuse în mine credinţa,
Până dincolo de-a Tale splendori.
Veghează să-mi duc pocăinţa,
Până în ţara de dincolo de nori.
Acolo-n ţara unde nu e moarte,
Unde-i împărăţia Ta, Emanuel.
Unde nimic nu ne va desparte.
Eşti Mirele meu, Slăvitule Miel.
Amin!