Domnul poartă de grijă
Autor: Fratele meu și sora mea
Album: Stropi de lumină
Categorie: Experiente cu Dumnezeu

     La spital la Jebel, am avut un infirmier Atudoroaie Viorel care era credincios şi era unul din cei mai conştiincioşi infirmieri ai spitalului. Avea mulţi copii, eu şi soţia mea ne-am împrietenit cu el şi cu Florica, soţia lui. Comuniştii i-au persecutat familia. Avea casă şi puţină grădină unde îşi cultiva câte ceva pentru familie, cu greu creşteau câteva găini şi un porc, dar comuniştii i-au cerut cotă din toate şi fiindcă nu a reuşit să achite toată cota, s-a dat ordin la magazinul din comună să nu i se mai dea raţia de zahăr şi celelalte. Atunci el împreună cu un grup de 14 persoane au trecut frontiera la sârbi, călăuziţi de stelele cereşti de la sârbi după un timp a ajuns în SUA. , , Călăuziţi de stelele cereşti” se întitulează cartea cu mărturia vieţii lui apărută la editura Făclia. Eu am fost internat, şi după plecarea lui Viorel, când am vorbit cu doctoriţa despre el, aceasta a plâns cu lacrimi în faţa mea:

— Infirmier ca Viorel nu am avut şi nu voi mai avea niciodată, omul acesta nu a lucrat pentru bani ci pentru bolnavi.

 

     Cum să nu plângă pentru că îi datora viaţa. Într-o zi Viorel a simţit un puternic îndemn de la Domnul să intre imediat în cabinetul doctoriţei. Când a intrat, doctoriţa era în genunchi şi un schizofren o strângea de gât. Dacă ar fi intrat câteva minute mai târziu, o găsea moartă.

 

     Într-o zi, pe când mergeam la soţia mea la spital în Timişoara (Lăsam copiii prin familiile fraţilor din Lugoj şi mergeam aproape zilnic la spital), în Timişoara, m-am întâlnit cu Măriuţă, cumnata lui Viorel:

 

— Ce mai faci, frate Gusti?

 

— Mă duc la spital, soţia este foarte grav bolnavă.

 

     I-am explicat situaţia pe scurt, ea se grăbea la gară, iar eu la spital. Când Măriuţă a ajuns acasă imediat a sunat-o Viorel din America:

 

— Măriuţă, tu mai ştii ceva de fratele Gusti de la Lugoj?

 

— Mai înainte am vorbit cu el în Timişoara, are probleme cu soţia, e bolnavă grav în spital.

 

     Peste doar câteva zile, o ţigancă vecină cu Viorel venea în vizită în România, ea avea socrii (sârbi) în Timişoara. Când aceasta a ajuns în Timişoara, mi-a trimis o scrisoare să mă prezint urgent la ea:

 

— Domnul, Viorel este vecinul meu, este cel mai bun om pe care l-am întâlnit până acum, el a auzit că dumneata ai necazuri şi a trimis ceva pentru rudele lui, dar mi-a dat în grijă că prima dată, să te rezolv pe dumneata, şi ce mai rămâne să împart la rudele lui. Nu are rost să îţi dau dolari, nu ai ce face cu ei şi nici nu ai voie, vii cu mine la Şop şi tot ce vezi acolo, şi crezi că poţi valorifica, dumneata comanzi şi eu plătesc.

 

     Am luat mai mult cafea, pentru că atunci când o vindeam, câştigam 100 de lei pe dolar, iar dacă i-am fi schimbat oficial, primeam 18 lei pe dolar.

 

     A fost o binecuvântare la care nici nu îndrăzneam să visez, şi chiar aveam nevoie de bani, dar nu am spus absolut la nimeni. Slăvit să fie Domnul că El a ştiut!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/marturii/271877/domnul-poarta-de-grija