Generozitatea lui Satan
Autor: Valdi Herman
Album: Isus umbland
Categorie: Diverse
Ascuns de ochii adumbriți subtil, prin vraja celor ce sunt numai fum și vis,
A înșelat dibaci Satan pe primul om, să-și schimbe-n iad eternul paradis.
Ca cei sălbatici care își vindeau bucăți de aur pe-acele cioburi de oglinde sparte,
Și-a dat Adam, pe-o licărire doar de-o clipă, dreptul la viața care nu cunoaște moarte.
Credea Adam că poate pentru-o clipă să joace și el rolul de actor,
Legând numai formal prietenie cu cel ce-a fost un răzvrătit și-nșelător.
Știa el despre Dumnezeu că poate să scape omul teafăr și nevătămat
Din mijlocul cuptorului încins de flăcări; dar vezi, nu și pe cel ce singur s-a băgat.
El ignorase adevărul care spune: când pui cărbuni aprinși în sân, iei foc.
Domnul nu vrea și nici nu poate să salveze pe cel ce de poruncă-și bate joc.
Vorbind astfel din punctu-acesta de vedere, uitându-ne retrospectiv în omenire,
Rămânem consternați de indignare, aprinși de ciudă și mai, mai și de uimire.
Pornind de la Adam spre noi încoace, iată-l pe Avraam, părintele cel credincios,
Se leagă cu Satana în Egipt, făcându-se pentru o clipă mincinos.
Știindu-se că-i apărat de Dumnezeu ce-i dase prin promisiune țara Canaan,
Coboară în Egipt unde printr-o minciună se împrietenește cu Satan.
Satan a vrut numai să-și scoată prada din Canaanul cel de ceruri ocrotit,
C-apoi i-a dat lui Avraam bani și avere, tot ce-a văzut cu ochii și tot ce-a poftit.
Dar de, Satana, cât ar fi el de Satana, n-o să se lase păcălit de-un muritor,
Ci-i dă-ntre toate și pe egipteanca Agar - izvor de chin și pentru el, și pentru-ntregul lui popor.
Căci, știți, Satana are și el bunul-simt, iar pe aceia care-i dau prietenia lor în dar,
Îi răsplătește înapoi și el cu tot ce are: durere, chin, cu foc și cu un nesfârșit amar.
Trec anii. Avraam are nepoți care continuă tradiția-i strămoșească.
Iată-l pe Iacov cel șiret, nerăbdător, grăbindu-se să se-mprietenească
Cu Lucifer când jefuiește pe Esau printr-o minciună spusă-n casa lui Isaac,
Drept pentru care diavolul l-a răsplătit și el, nu cu-o-nșelare, două, ci c-un sac.
El cu Satana se-mprietenise doar pentru o zi: în ziua când pe Isaac l-a păcălit,
Dar răsplătirile din partea lui Satan o viață-ntreagă, până în Egipt, l-au însoțit.
Căci după cum spuneam în cele de mai sus, Satana-i darnic și mărinimos;
Tu îi declari prietenie numai pentru-o zi, dar el te chinuie o viață-ntreagă aicea jos.
Venind cu cercetările mai în aproape, priviți pe David, împărat în Israel.
Așa un credincios cum a fost David se pare că n-ai să mai vezi altul la fel.
A fost o zi, doar una-n toata viața lui, când nu s-a dus la luptă cu cel rău,
Și-atunci Satan, atent cum îi e felul, l-a socotit pe David drept amic al său.
Și nu se poate - se gândea întunecatul, să-mi las un aliat nerăsplătit.
Astfel, având pe David aliat cu el prin lene, tot ce-a avut mai bun pe loc i-a oferit.
Dar bietul David, socotind că-l păcălește pe Lucifer cu-o noapte de plăcere,
S-a pomenit că el e păcălitul, plătind trei ceasuri cu-o viață plină de durere.
Venind mai înspre noi, în era noastră, avem exemplul cel mai izbitor,
Care din câte s-au desfășurat la noi pe Terra, din toate-i cel mai înspăimântător.
Suntem în timpul judecății lui Isus. Păgânu-acela de judecător roman, Pilat,
Nu cunoscuse ura de iudeu religios și să Îl scape pe Isus de răstignire a-ncercat.
Dar vezi, nu e destul să nu urăști pe cineva, căci dacă nu te mistuie-al iubirii sfinte jar,
La prima cerere care-ți pretinde sacrificiu nu te sfiești să-l pui în mare grabă pe altar.
Dar, în sfârșit, nu de Pilat vorbim acuma noi, ci de iudeul care se dădea că e creștin
Și care-n loc să Îl primească pe Mesia, îi poartă ura celui mai otrăvitor venin.
Aprinși de neagra-aceea ură de partidă, ei singuri se aliniază celui rău,
Care le cântă muzica sinistră-a urii lor, iar ei dansează-n ritm de foc pe placul său.
Și se consumă-acum cel mai dramatic moment din câte a văzut Terra vreodată,
Ceea ce-atrage după sine-n consecință pedeapsa cea mai grea și cea mai blestemată.
Iudeii, care pretindeau că apărau pe Dumnezeu de blasfemia lui Hristos,
Comit ei înșiși împotriva Dumnezeului din cer păcatul cel mai laș, mai josnic și scârbos.
Când Dumnezeu le mai acordă încă-o șansă să-L recunoască totuși rege și stăpân,
Se leapădă de El strigând ca n-au alt rege decât pe Cezar, un conducător roman, păgân.
O, vai de voi, iudei nefericiți! Voi, pentru-o clipă de mânie trecătoare,
Voi v-ați cerut pedeapsa cea mai grea care-a lovit vreun neam din câte au trăit sub soare.
Voi n-ați iubit nicicând pe Dumnezeu cu-adevărat; cât despre Cezar, nici atât măcar vreodată,
Ci tot ce-ați vrut s-aveți pe urma lor au fost plăceri, un ban mai mult și slava cea deșartă.
Și v-ați grăbit, mânați de firea veche, blestemată, strunită din culise de șarpele hapsân,
Să ziceți că n-aveți alt împărat decât pe Cezar, vârându-vă astfel cărbunii-aprinși în sân.
Voi doar o zi v-ați vrut prieteni lui Satana, până L-ați coborât în groapă pe Hristos;
Dar el, Satan, o, vai, de câte veacuri încă, vă chinuie ne-ndurător și vai, cât de câinos!
Acum, lăsându-i pe iudei să își înghită-amarul, haideți să ne gândim puțin de-asemeni și la noi,
Că învățând din experiența lor cea tristă și nefastă, să ne ferim de-amarul înghițit cu greu de ei.
Alegerea noi suntem cei care o facem, chiar dacă vrem, chiar dacă nu vrem, în fiecare clipă.
Principiu-alegerii e cât se poate de ușor: plăcerea firii duce sufletu-n risipă.
De-aceea trebuie să fim mereu, mereu atenți, căci alegându-l prin plăcerea firii pe Cezarul,
Îl dam la moarte pe Isus Hristos - și-apoi ce trist... noi singuri alungăm de la noi harul.
Vreau de aceea să mă lepăd de-azi de tot ce e firesc în mine, ca astfel, cerând moarte dușmănoasă lui Cezarul,
Să slobozesc zăgazul vieții Tale care-așteaptă să toarne-n mine ceru-ntreg cu veșnicia lui și harul!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/27189/generozitatea-lui-satan