Eu am crezut că viața a fost rea cu mine
Căci m-a lăsat cum cucul în cuiburi străine,
În lacrimi și sub bice a fost un mare har,
E biruința sacră iubind și în calvar,
Să judec în dreptate, viața nu-i de vină,
Căci mai întâi de toate eu mi-am fost străină.

Dar când am coborât adânc, adânc în mine
Înmugureau acolo grădini de soare pline,
O fărâmă cerească în brazda de pământ
S-aducă rod sub cruce, da, eu aceasta sunt,
Din caractere vii din Sfânt cerescul Tată
Voi înmulți comoara, Dragostea curată,

Pe algoritmul ei pașii vieții aleargă,
Pentru că am un rost e viața scumpă, dragă,
Cu roadele ei sporite exponențial
Așa lupt să trec pragul și să ajung la mal;
Noi am venit de-Acasă aici jos pe pământ
Purtând fărâme-n suflet din Cel Ce e Eu Sunt!