Psalmul 51
Autor: Elisabeta Someiu
Album: Nădejde vie
Categorie: Zidire spirituala
Psalmul 51

Doamne, ai milă de mine!
După bunătatea Ta
Sterge azi fărădelegea
Ce-a intrat în viata mea

Spală azi nelegiuirea
Curătă păcatul meu
Care-mi stă mereu 'nainte
C-am făcut ce este rău

Numai împotiva Ta
Doamne am păcătuit
Însă eu te rog ai milă
De-un suflet năpăstuit

Stiu, că de mă pedepsesti
Ai fi drept judecător
Dar mă curătă, o Doamne
Că esti bun si iertător

În păcat m-a zămislit
A mea mama, si-ntinat
M-am născut si am crescut
Din pruncie în păcat

Bucuria a lor mele,
Oase, ce mi le-Ai zdrobit
Să fie desăvârsită
Dumnezeul meu iubit

Si zideste Doamne-n mine
Un duh nou, o nouă viată
Nu ma lepăda nicicând
Doamne de la a Ta fată

Bucuria mântuirii
Doamne, pune-n duhul meu
Izbăveste-mă, mă spală
După Sfânt Cuvântul Tău

Buzele de-mi vei deschide
Gura laude-Ti va cânta
Va fi zi de sărbătoare
Todeauna-n viata mea

Care jertfă-i mai plăcută
Doamne, Dumnezeul meu
Inima mea cea zdrobită
Sau vitel pe-altarul Tău?

Stiu că inima zdrobită
Nicicând nu dispretuiesti
Si cu multă îndurare
Ziduri în Sion zidesti. Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/272858/psalmul-51