Eu voi cânta
Autor: Daniela Banita
Album: In asteptarea Mirelui
Categorie: Laudă și închinare
Dupa Psalmul 116
Eram nenorocit! Sărac şi orb,
Şi mă zbăteam în groapa cea adâncă. .
Dar Tu mi-ai dat picuri de Har, să sorb
M-ai luat de mână şi m-ai pus pe Stâncă!
Mă-nfăşurase-a morţii, legătură. .
Necazului, durerii eram pradă. .
Isus mi-a dat cântare nouă-n gură
Şi mi-a şoptit din cer: " Tu îmi eşti dragă! '
Tu mi-ai păzit piciorul de cădere,
Mi-ai dat să beau din Apa Ta, cea Vie,
De-atunci inima mea, mereu Te cere
Căci n-am găsit o altă bucurie,
Decât la crucea Ta, Părinte Sfânt,
Cu lacrimi să îmi plâng păcatul greu,
Iar Tu să mă privești duios și blând,
Spunându-mi: " Ești iertat, o, fiul Meu!"
Eu voi cânta un cântec de iubire
Acelui ce la cruce m-a primit,
Acelui care prin a Lui Jertfire
Mi-a șters păcatu-ntreg... căci m-a iubit!
Voi înalța al izbăvirilor, pahar,
Și voi chema Numele Lui cu bucurie. .
Că-n viața mea, El mereu mi-a dat Har
Să merg biruitor spre Veșnicie!
Întoarce-te suflete la odihna ta...
Căci Domnul ți-a făcut atâta bine. .
Cât ești pe-acest pământ, tu nu uita
Să îl iubești! Curând pe nori. . El vine!
20.03. 2024
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/272885/eu-voi-canta