Că totul în astă lume se spulberă ca ceața
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Înmormântare
Că totul în astă lume se spulberă ca ceața
Nimic n-are valoare, valoare ca și viața
Căci viața e mai scumpă decât orice pe lume
Decât orice avuții, onoruri sau renume

Viata e mai scumpă decât orice sub soare
Dar eu vorbesc de rostul vieții viitoare
Cum să numesc eu viață un lucru care trece
Când azi ești în picoare și mâine poți fii rece

Aceasta nu e viață trăită ca o floare
Ce plânge, ce jelește, ce suferă si moare
Când vezi copacul falnic că-i doborât de vânt
Când vezi o mamă tristă ca-și duce la mormânt
Odorul drag și dulce pe care și-l răsfață
Atunci te vei convinge, că asta nu e viață!

Când vezi că tot ce cauți nu poate fi găsit
Când obositul este și mai obosit
Când amarul este dulce și dulcele-i amar
Atunci această viață trăită-i în zadar!

Când vezi un tânăr mândru, voinic si generos
Că moare în floarea vieții fără de-al ei folos
Când vezi o mamă scumpă c-o plâng ai ei copii
O pun în patru scânduri trecând dintre cei vii

Când vezi atâtea lacrimi, suspine și dureri
O lume frământată in pofte și în plăceri
Spitale, cimitire mereu se înmulțesc
Întreabă-te în taină, viață se numesc?

Când un bătrân se duce sau moare vreo bătrână
Din ce au făcut in lume cu harnica lor mână
Nimic! Nimic nu duc cu dânși când intră în mormânt
Atunci ce rost mai are viața traită pe pământ?

Și ce folos are omul de-o lume câștigată
De-și pierde azi credința în Dumnezeu ca Tată?
Și vai de cel ce-și poartă-n trup și-n viață moartea
Și n-a intrat de tânăr pe a pocăinței poartă

Pe noi nu ne înspăimântă, nici răul
și nici moartea ce-n lume se frământă
ci-n noi dacă trăiva Hristos, Domnul iubirii
chiar de muri-vom astăzi avea-vom veșnicia!
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/272907/ca-totul-in-asta-lume-se-spulbera-ca-ceata