Gândul meu spre Tine zboară
Autor: Florența Sărmășan
Album: Bunul meu Mântuitor
Categorie: Laudă și închinare
Gândul meu spre Tine zboară


Gândurile mele, Tată
Se îndreaptă către Tine
Inima mea- Ți este dată
Căci Tu mi-ai făcut mult bine

Sus pe cruce ai suferit
Te-ai jertfit în locul meu
Ai răbdat, Te-au chinuit
Pe Tine, sfânt Dumnezeu

Cu toți Te-au batjocorit
Și au vrut să-Ți facă rău
Iar apoi Te-au răstignit
Și-au hulit Numele Tău

Gândul meu spre Tine zboară
Suferința Ta, mă doare
Duhul Tău mă împresoară
Domnul meu cel sfânt și tare

Ești atât de minunat,
Ești bun și îndurător
Stai cu mine Tată drag
Ca să-mi fie mai ușor

Fiecare pas e greu
Care-l fac, fără de Tine
Eu Te rog Doamne mereu
Să tai, să fii lângă mine.

O Părinte drag, iubit
Am atâtea să Îți spun
Mi-ai iertat tot ce-am greșit
Și mă mai ierți și acum

Fiindcă Doamne mă căiesc
Și mă plec în fața Ta
Sunt al Tău și mă smeresc
Viață, ca să pot avea

Mă gândesc câte ai făcut
Pentru mine, să trăiesc
Prin necazuri ai trecut
Pentru asta, Te iubesc!

Doar Tu ești în viața mea
Credința mea, e în Tine
Mă închin în fața Ta
Făcătorule de bine!

Amin

Câmpia Turzii, 22 martie 2024
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/272947/gandul-meu-spre-tine-zboara