La început, unii nu erau obişnuiţi să vadă cărţi creştine şi, , Biblii” expuse în public, Primăria mi-a cerut să dau jos însemnul cu peştele de pe tonetă. Un poliţist rămas cu mentalitatea veche a venit la mine şi a început să ţipe:

— De unde ai apărut cu aşa ceva aici?

— De pe pământ.

— Cine ţi-a dat voie să vii cu aşa ceva aici?

— Vă rog să nu ţipaţi la mine pentru că sunt autorizat.

— Ce autorizaţie domnule?

— Poftiţi, uitaţi-vă!

— Ce relaţii ai, domnule, de ţi-au făcut aşa ceva?

— Nu am nici o relaţie, am făcut o cerere şi s-a aprobat.

     Aveam şi ceva papetărie de vânzare, odată au venit doi gardieni comunitari:

— Cât costă agenda asta mică?

— Doi lei.

—  Şi pentru noi?

— Nu vă supăraţi, eu am marfă înregistrată şi preţuri minime, nu pot să dau mai ieftin.

—  Atunci, actele la control!

     Le-am dat un dosar cu tot felul de acte şi autorizaţii necesare, după ce au studiat mai mult timp şi s-au consultat între ei au spus:

— Domnule, dumneata ai depăşit suprafaţa închiriată.

— Nu se poate, acoperişul la tonetă este cel mai mare gabarit, tabla aceea a fost de 1 pe 2 m, şi acum este mai mică cu 2 cm, că i-am făcut streaşină de un cm, deci nu depăşesc.

— Şi înălţimea?

— Nu vă supăraţi, cu înălţimea rezultă metri cubi, eu am închiriat 2 m pătraţi, şi dacă nu se răstoarnă, pot să o fac de 10 m înălţime.

— Da, dar ai suprafaţă de expunere mai mare.

— Aceasta este problema mea.

     S-au dus şi au adus administratorul pieţei la mine, când i-au explicat ce au împotriva mea, acesta a început să zâmbească şi a zis:

— Domnu Tecar ai vizate autorizaţiile?

— Da.

— Eşti liber să-ţi faci treaba, domnule Tecar! şi a întors spatele gardienilor.