Bulbul de crin

În ceasurile vieţii, când treci prin încercare,
Nemulţumit de gândul, că nu ai propăşire,
Când ai în jur doar lucruri, stricate şi murdare,
Ce nu pot să-ţi aducă, decât dezamăgire.

Priveşte-n taină câmpul, când crinii sunt în floare,
Şi te întreabă oare de unde-au frumuseţea?
Căci doar având răspunsul, la marea-ţi întrebare,
Vei alunga din viaţă, necazul şi tristeţea.

Un bulb de crin nu este, frumos la-nfăţişare,
Dar cândva de o mână, e pus acolo-n groapă,
Acoperit de tină, călcat chiar în picioare,
De parcă-i sortit morţii, în lumea-ntunecată.

Dar el aşteaptă-n taină, să vină ziua-n care,
El va străpunge tina, ce-i stă acum în faţă,
Şi absorbind cu sete, căldura de la soare,
Se va-nălţa-n lumină, pentru o nouă viaţă.

Aici în lumea nouă, sub bolta cea senină,
Nu-şi mai aduce-aminte, parcă de vechea-i soartă,
Şi din noroiul negru, din groapa cea cu tină,
El scoate frumuseţea, ce numai crinii-o poartă.

Învaţă, de la bulbul de crin, ce-i fericirea,
De a-ţi schimba viaţa, deplin prin transformare,
Din murdăria urii, tu să înalţi iubirea,
Să poţi fi pentru alţii, o binecuvântare.

Amin.
August 2004, Ilie Belciu