Scoală-te, iubito... Vino-mi tu, frumoasă...
Căci s-a dus și iarna, ploile s-au dus -
Se înalță-n câmpuri florilor mireasmă,
C-a venit și vremea cântului nespus...

Cântă turturica în câmpia verde
Și din roua sevei viile-nfloresc...
Și-n smochinul dulce rodul copt se vede -
Cum e și iubirea ce ți-o dăruiesc.



Plină ți-e de farmec ființa, preaiubite...
Inima mea toată te-a iubit pe drept
Și-am cules dintr-însa flori neprihănite
Pentru tine, scumpe, cât a fost s-aștept...

Ce frumos... ! Ce suflet... ! Ce plăcut ți-i felul...
Ca natura care candid ne-a primit -
Patul ni-i verdeața... și deasupra cerul...
Cedrii, chiparoșii ni-s cămin dorit.



Tu ești crin, iubito, trandafir de cântec...
Și obrajii rodii sub marama ta...
Ochii tăi sunt aprigi... oști care mă spintec -
Să le văd abisul cât m-ar tulbura...

Ți-i pecetluită inima - fântână -
Ca să le descopăr taine-n tine ard...
Veșnică-i iubirea, timp o să rămână -
Arde necurmată ca un strop de nard.



Vino, preaiubite, și la min' te-ntoarce
Ca o căprioară, ca un pui de cerb... -
Unul pentru altul să trăim în pace -
Peste munții care dragostea ne-o-ncerc... !

În mănunchi ca mirul să-ți găsești odihnă,
Suflet peste suflet, stând pe pieptul meu...
Și să-ți afli-n mine un răgaz de tihnă
De la orice luptă, de la orice greu.



Singură din toate, tu ești numai una -
Te-ai ivit ca zorii, lacrimă de sori...
M-ai răpit, frumoaso, ca în noapte Luna,
Cupă de Lumină, Suflet de Comori...



Sunt a ta în totul... M-am deschis ca floarea,
Cum la dimineață viile-nfloreau...
Căci s-a dus și iarna, este primavara... -
Vino, preaiubite, dragostea să-ți dau!




O, ce sfântă clipă pentru împlinirea
Visului din Slavă, omului menit...
Dar, vă rog fierbinte, nu stârniți iubirea,
Nu-i culegeți rodul cel nerumenit...

Mai lăsați-i vreme Soarelui a-i trece
Palma peste puful cruzilor bujori...
Ca Lumina-i caldă Jertfa să-l învețe -
Jertfa din Golgota ce ne dă fiori...

Căci Hristos Miresei Rodul de Lumină
I-l lăsă ca Darul cel Desăvârșit -
A învins și moartea Dragostea-I Divină
Fiindcă El e Viața de nebiruit... !



Scumpă Porumbiță printre stânci ascunsă,
Dorul meu tânjește după fața ta...
Mâna mea te caută, frântă și străpunsă,
Și te chem pe nume... fiindcă ești... A MEA... ! ! !

Amin.