Mai bine să ai dușmanul,
Care vrea – și face bine,
Decât prietenul ce face
Numai ceea ce lui îi place,
Numai ce nu se cuvine
Celui cu virtuți creștine.

Buni să placă celor mari
Este-un mare apogeu,
Sunt pe lume foarte rari,
Unicați și temerari.
Să placi și lui Dumnezeu,
Dar și lumii-i foarte greu.

Cine-a putut să-i mulțumească
Pe cei mai buni din vremea sa?
Acela cea mai bună viață,
Și-o binecuvântată povață
Spre-al lumii bine va lăsa
Ca îndreptar în urma sa.

Nu se cade să cerșească
Cine cere-un lucru drept.
Nici cel tânăr să nu calce
Un cuvânt ce-aduce pace,
Sfatul celui înțelept:
Spre a fi sfânt și a fi drept.

Nici cine primește-un bine
Să nu-l răsplătească rău.
Toate-acestea sunt păcate,
Nu sunt fapte de dreptate
Și se ispășesc amar
Când în viața cuiva-apar.

E păcat să nu faci bine
Altuia când i-l poți face.
Conștiința, vinovată,
Te apasă viața toată.
Vine timpul când nu tace
Și nu mai ai în suflet pace.

Binefacerea primește-o,
Dar simțește-te dator
S-o întorci ’napoi mai mare,
Când ai har și îndurare.
Celui binefăcător
Fii dar recunoscător.
Amin.
(Luni, 19 octombrie 2020)