Erai doar om?
sau mult mai mult...
erai dumnezeirea-n sine?
Și ce putere te însoțea
'N umblarea Ta  prin lume...
Iubirea Ta venea de sus
Iubirea Ta mă umple de uimire...
Când pas la pas cu Iuda ai umblat
Nu l-ai respins și nu i-ai reproșat
Nimic din ce avea să vină...
Tu cunoșteai gândirea lui
Cum o cunoști pe-a noastră...
Și-n alergarea asta păguboasă
Tu știi de câte ori
prea ieftin Te-am vândut...
de câte ori ne-am prefăcut...
Tu ne cunoști în totul și se pare
Că ai răbdare de neconceput...
Parca ai fi în așteptare
De-am face alegerea cea mare
Să nu ne pierzi ca și pe fiul cel pierdut...
Cum Te-ai purtat cu el atunci
De parcă îți era prieten
Te-ai așezat ca să-l slujești
Ca celorlalți fără măsură
Tu i-ai spălat piciorul de noroi
Și i-ai întins din cină apoi
Cu dragoste și milă...