Atât de mult Isuse,
Adânc te-am întristat,
Cu vorbele deșarte,
Ce rod ele n-au dat,
Atât de multe lacrimi,
Noi Ție ți-am adus,
Ai plâns adesea-n taină,
Dar Tu nu te-ai ascuns.

Atât de grea durere,
Tu Doamne ai simțit,
Când revărsai doar harul,
Dar noi... ne-am împietrit,
Tu ne-ai adus lumină,
Dar noi nu te vedeam,
Căci spre sclipirea lumii,
Fățarnici doar priveam.

Atâta întristare,
Noi ți-am pricinuit,
Dar Tu cu foc și milă,
Mereu doar ne-ai iubit,
Noi aruncam cu pietre,
Dar Tu doar ai tăcut,
Nu ne-ai iubit o clipă,
Tu ne-ai iubit doar mult.

Noi te băteam în cuie,
Dar Tu doar mijloceai,
Te-am prigonit Isuse,
Dar Tu doar ne iubeai,
Te-am pus sub greul crucii,
Nu ai tăiat din ea,
Cum azi e lepădare,
Când crucea este grea.

Noi ți-am adus ocară,
Dar Tu în dar ne-ai dat,
Un cer ca moștenire,
Tu Fiu de Împărat,
Ne-ai înfiat cu Duhul,
Ce ne-ai pecetluit,
Căci dragostea-ți și mila,
Sunt toate-un infinit.

În car de biruință,
Ne-ai pus Tu zi de zi,
Când aruncam cu pietre,
Spre Tine-a te lovi,
Tu ne-ai deschis o cale,
Spre Țara cea de vis,
Când te-mpingeam la moarte,
Dar Tu... nimic n-ai zis.

Și azi cu-a noastre fapte,
Cu spini te-ncoronăm,
Și azi cu-a noastră gură,
Doar pietre aruncăm,
Tu iartă-ne Isuse,
Tot ce pricinuim,
Fiorul de iubire, să-l lași,
Ca să iubim.

Îndreaptă-ne azi pasul,
Numai pe urma Ta,
Să nu fii trist Tu Doamne,
Când vom păși pe ea,
Căci doar pe ea întruna,
Putem ca să găsim,
Smerenie... putere,
Ca noi să te slujim.
Amin