Pe genunchi
Autor: Viorica Stela Dan
Album: picuri din lumina
Categorie: Zidire spirituala
PE GENUNCHI
Pe genunchi la rugăciune, am întâlnire
Cu Părintele cerului şi Fiul veşniciei.
Se deschide altarul cu făclii de iubire,
Revărsând peste inimă, imnul bucuriei.
Pătrunsă-s de fiorul prezenţei divine,
Ce-mi iartă-n blândeţe a mea slăbiciune.
Şi-mi dă putere spre Cer să m-avânt,
Fără să mă tem de furtună sau vânt,
Las la cruce toate îngrijorările vieţii.
Şi toate supărările, ce dau spor tristeţii.
În taină rugăciunea spre cer se înalţă,
În noapte târziu şi-n zori de dimineaţă.
Putere primesc şi-un imbold să lucrez,
Din zori până-n noapte versuri să creez.
Prind raze senine din Soarele divin...
Şi-a mele versuri... toate... , Lui le închin.
Zi de zi, mi-e dragă părtăşia cu El,
S-ascult sfatul blândului Emanuel.
Îmi rândui viaţa pe urma paşilor Lui,
Întreaga zi, spre Slava Lui să o dărui.
Depind de Harul Lui, îmi inundă fiinţa,
Îmi dă puteri de bivol, şi măreşte credinţa.
De toate cerinţele mele, El se îngrijeşte,
Prin furtuni şi primejdii mă însoţeşte.
Poartă de grijă, să nu mă abat de pe cale,
În clipe grele, mă poartă pe braţele Sale.
Mă-ncredinţez în braţul Lui binecuvântat,
El e Împăratul Divin, El mântuirea mi-a dat. .
Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/27351/pe-genunchi